Pleşu: Cade premierul, cade guvernul, cad toate alea, dar, să mă iertaţi, ceva gazetari nu schimbăm?

Nu doar clasa politică trebuie schimbată, ci, odată cu ea, şi presa, consideră scriitorul Andrei Pleşu.
Andrei Pleşu
Andrei Pleşu (Florin Chiriă)

Întrebat de jurnalista Ada Codău de la publicaţia Constanţa noastră dacă, în contextul tragediei din Club Colectiv şi al căderii fostului guvern, România se mai poate schimba doar prin hazard sau dacă, din contră, schimbările naturale sunt încă posibile, fie ele şi greoaie, cu poticneli, Andrei Pleşu a replicat:

"Nu cred că se poate numai prin hazard. Eu nici nu cred că există hazard. Dar e nevoie de mai mult decât se face. Pe mine m-a întristat ce am văzut. S-a făcut un guvern nou. N-are nicio garanţie că va fi guvernul ideal. De altfel, are la dispoziţie maximum un an. Nu va putea face mare lucru, ca să ne-nţelegem. Pe de altă parte, energia pe care am văzut-o în presă, de a da de pământ cu unul sau cu altul din aceia (noii miniştri - n.r.) mi s-a părut una dintre piedicile care ne ţin pe noi în loc. Am avut, în 25 de ani, unii miniştri inadmisibili.

Ideea că ei au ajuns miniştri, c-au stat câte doi, trei ani în post, că n-au făcut nimic, ba dimpotrivă… Până la urmă, lumea i-a acceptat. Au apărut acum unii de care nu ştim mare lucru. Domnule, e o punere la punct… Cristoiu se întreabă cine-i Vlad Alexandrescu. Dar cine-i Cristoiu?".

Andrei Pleşu este de părere că nu doar clasa politică trebuie schimbată, ci, odată cu ea, şi presa: "Am spus aşa, să mă iertaţi, dar ceva gazetari nu schimbăm?"

"Cade primul ministru, cade guvernul, cad toate alea, dar noi tot cu Ciuvică, Ciutacu, Striblea, Rareş Bogdan, ăştia-s eterni. Sorin Roşca Stănescu a ieşit din puşcărie direct la televizor şi ne explică, seară de seară, ce-i cu dreptatea. Nu-i vorba doar de ziarişti. L-am întrebat şi pe Răzvan Theodorescu: domnule, ce cauţi cu toţi golanii la televizor, seară de seară acolo? Nu ţi-e jenă să apari cot la cot cu Codrin Ştefănescu, care-i un caraghios şi un obraznic de mâna a treia?", s-a indignat Andrei Pleşu, într-o discuţie cu jurnaliştii.

Pentru a citi articolul integral intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne