Pompeo transmite Israelului că are "dreptul fundamental" de a ataca ţinte iraniene în regiune

Secretatul american de stat Mike Pompeo
Secretatul american de stat Mike Pompeo (J. Raedle / Getty Images)

„Administraţia noastră a fost foarte clară”, a declarat secretarul de stat Mike Pompeo pentru The Jerusalem Post într-un interviu exclusiv luat vineri şi publicat duminică.

„Israelul are dreptul fundamental de a se angaja în activităţi care să asigure securitatea poporului său. Este un drept esenţial pe care statele naţionale nu numai că au dreptul, ci şi obligaţia de a-l face".

Imediat după ce vicepreşedintele american Mike Pence a luat parte la negocierea unui acord de încetare a focului între Siria şi miliţiile kurde pe de o parte şi Turcia de cealaltă, la Ankara, secretarul de stat Mike Pompeo s-a îndreptat spre Israel.

Pompeo a dat un interviu publicaţiei israeliene că acordul de încetare a focului cu Erdogan a „salvat vieţi”.

„Ştim că aceea este o zonă în care Iranul a încercat să mute sisteme de arme prin Siria în Liban, ameninţând Israelul. Vom face tot ce putem pentru a ne asigura că avem capacitatea de a le identifica pentru a putea răspunde corespunzător în mod colectiv”, a explicat Pompeo în interviu.

Interviul a avut loc după ce fusese programată o întâlnire de două ore cu premierul Benjamin Netanyahu şi şeful Mossad, Yossi Cohen. Netanyahu cere de mai mult timp Washingtonului să menţină linia faţă de Siria şi să nu permită dictatorului Bashar al Assad şi armatei siriene să preia controlul deplin asupra teritoriului.

"Cred că poporul israelian ar trebui să fie foarte atent la - probabil - cea mai majoră schimbare pe care această administraţie a făcut-o în politica externă - faţă de linia administraţiei anterioare - aplicarea celor mai dure sancţiuni pe care le-am impus vreodată", a continuat Pompeo pentru The Jerusalem Post.

„Sancţiunile vor fi suficiente pentru a reduce amploarea şi dimensiunea economiei iraniene cu peste 12% anul viitor. Sunt lucruri serioase. Facem asta pentru că taie resursele de care dispune Iranul pentru a face campanii de asasinate în Europa, a construi sisteme de rachete şi a dezvolta programe care îmbunătăţesc tehnologia infrastructurii, şi a finanţa miliţiile Hezbollah. Le-am redus capacitatea de a se angaja în aceste programe”.

Cu toate acestea Tel Aviv-ul va face lobby pe lângă Pentagon pentru a păstra un contingent de trupe în Siria, aliată a Iranului. Detaşamentele vor fi probabil staţionate la al-Tanf la graniţa dintre Irak şi Siria.

Secretarul de stat a declarat că „Israelul are dreptul fundamental” de a ataca Iranul, pe fondul ameninţărilor pe care Teheranul le face cu privire la Israel.

Mesajul lui Pompeo a fost interpretat drept o mână liberă dată israelienilor de a bombarda orice active iraniene „ameninţătoare” din regiune.

În ultimele luni, Israelul a condus atacuri aeriene în Irak, atacând baze ale miliţiilor irakiene susţinute de Iran. Acelaşi program a fost aplicat cu Siria în ultimii doi ani, printr-o serie de atacuri neanunţate şi uneori nerevendicate punctual.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe