Ponta face descentralizarea în ciuda "propagandei băsiste”

Victor Ponta
Victor Ponta (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
19.11.2013

Descentralizarea asumată de Guvern va da mai multă putere aleşilor locali şi va rupe definitiv ţara de trecutul său centralist comunist, în ciuda "gândirii mioape a propagandei băsiste", a declarat premierul Victor Ponta într-un discurs susţinut în plenul Parlamentului, adăugând că, la transferul de atribuţii, a fost nevoit să se lupte cu "armate de funcţionari" din ministere.

Potrivit premierului, toate partidele de după 1989 s-au pronunţat în favoarea descentralizării, care conferă aleşilor locali mai multă autoritate, un lucru specific unui stat modern, fapt pentru care nu înţelege opoziţia cu care se confruntă, chiar şi cea politicianistă a PDL, care fusese denumit "partidul primarilor", deşi acum este privit ca "partidul anti-primarilor", scrie Realitatea.

"A existat o mare reticenţă faţă de ideea de descentralizare, apărută din aparatul birocratic din ministere. Au fost bătălii importante cu armatele de funcţionari din ministere care, evident, nu vor să dea nimic din puterile pe care le au", a declarat Ponta, adăugând că "propaganda băsistă" care insistă ca aleşii locali să nu primească mai multă putere este condusă de o gândire "comunistă şi mioapă", care în mod cert nu poate fi acceptată.

Constituţia prevede că Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în cadrul unei şedinţe comune, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. Totodată, în Constituţie se prevede că în termen de trei zile de la prezentarea proiectului de lege, cei care se opun au posibilitatea să depună o moţiune de cenzură. Dacă moţiunea se adoptă cu majoritate de voturi de către deputaţi şi senatori, Guvernul este demis. În caz contrar, proiectul este aprobat.

În cazul în care Guvernul nu este demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, este considerat ca fiind adoptat.

Opoziţia vede problema diferit

„Inculpatul Dragnea împarte puterile şi banii în ţară după bunul lui plac şi în funcţie de interesele de grup şi de partid. Inculpatul Dragnea ar fi trebuit să plece din Guvern din momentul în care a fost trimis în judecată sub acuzaţii de fraudare a votului. În plus, şeful „celui mai cinstit Guvern” refuză să dezbată proiectul în Parlament unde, culmea, are majoritate de peste 70%, şi îşi asumă răspunderea asupra proiectului de descentralizare. Acest lucru înseamnă că prevederile vor intra mai repede în vigoare, iar baronii USL vor primi în câteva zile noi puteri generatoare de bani. Ponta simte că baronii USL nu mai au răbdare”, a declarat duminică Monica Macovei, în cadrul unui comunicat de presă remis Epoch Times.

În opinia eurodeputatului PDL, graba Guvernului Ponta de a trece proiectul de descentralizare prin asumarea răspunderii „are doar o singură explicaţie - presiunea baronilor locali a fost atât de mare, încât Ponta vrea să îşi cumpere liniştea dându-le puteri mai mari şi mai multe hălci din care să se înfrupte. Ponta va avea astfel şi linişte, şi oameni care să alerge pentru USL în campania electorală, să strângă voturi pentru partid. Plata este garantată de Ponta prin asumarea răspunderii”.

”În loc să meargă marţi în Parlament să îşi asume răspunderea asupra unui proiect propus de un inculpat, Ponta ar putea face două lucruri corecte din punct de vedere politic: să-l demită pe Liviu Dragnea şi să răspundă solicitării societăţii civile de a dezbate proiectul descentralizării, nu de a-l aproba în 3 zile prin asumare”, a concluzionat Monica Macovei.

În acelaşi timp, fostul premier Emil Boc consideră descentralizarea iniţiată de Guvernul Ponta drept "o struţo-cămilă" care dă posibilitatea baronilor de la consiliile judeţene să devină adevăraţi "jupâni ai teritoriului pe care îl stăpânesc", în timp ce primăriile sunt excluse din procesul de descentralizare, cu toate că acestea sunt cel mai aproape de cetăţeni.

Şi preşedintele Traian Băsescu vede descentralizarea ca fiind "o prostie majoră" şi o emblemă a neputinţei acestui Guvern, în opinia lui fiind necesară o reorganizare administrativă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor