Praful asteroidului Itokawa va clarifica formarea Pământului

Microscop
Microscop (University of Manchester)

Pentru prima dată în istorie, boabele de praf capturate de un asteroid în spaţiu sunt analizate pe Pământ, pentru a obţine o perspectivă asupra modului în care se dezvoltă aceste roci spaţiale.

Asteroizii sunt rămăşiţe de planete care au o structură asemănătoare Pământului. Această cercetare ne va ajuta să înţelegem istoria timpurie a sistemului nostru solar şi formarea planetelor sale, cu peste 4,5 miliarde de ani în urmă.

Având o dimensiune cuprinsă între 50 şi 100 de microni - mai subţire decât un fir uman de păr - particulele de asteroid au fost colectate de misiunea japoneză Hayabusa în 2005, din asteroidul de 500 de metri lungime Itokawa, şi aduse înapoi pe planeta noastră în anul 2010.

Până în prezent, au fost puse la dispoziţie aproximativ 70 de probe pentru studiul efectuat de 11 echipe internaţionale, inclusiv la Universitatea din Manchester, în Anglia.

"Meteoriţii sunt bucăţi de asteroizi care cad pe Pământ, şi am învăţat foarte multe prin studierea lor", a declarat liderul echipei de cercetare Henner Busemann într-un comunicat de presă.

"Cu toate acestea, aceste particule sunt unice pentru că ştim din care dintre milioanele de asteroizi provin şi nu au fost expuse la mediul înconjurător al Pământului."

Înainte de Itokawa, numai alte două organisme planetare au fost prelevate pentru analiză pe Pământ: Luna a fost vizitată de Apollo/Luna, iar sonda Stardust a prelevat mostre de pe cometa Wild 2. Toate au fost studiate la Universitatea din Manchester, care găzduieşte cea mai sensibil sistem pentru analizarea gazelor rare xenon şi krypton.

Echipa îşi propune să înveţe cât de repede se modifică suprafaţa asteroidului şi prin ce procese şi, de asemenea, dacă astfel de asteroizi ar fi putut aduce materia pe Pământ în timpul primilor săi ani.