Procurorii militari vor investiga raportul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din 89

În Parlament, la votarea bugetului pe 2016.
În Parlament, la votarea bugetului pe 2016. (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
06.09.2016

Biroul permanent al Senatului a decis, luni, să pună la dispoziţia Parchetului Militar raportul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, în vederea soluţionării dosarului Revoluţiei, relatează Agerpres.

"Secţia Parchetelor Militare de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte a solicitat posibilitatea să îi fie puse la dispoziţie, spre consultare, raportul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989.

Acest raport şi documentele respective sunt clasificate, însă noi am fost de acord, mi s-a părut firesc, să punem la dispoziţie Parchetului Militar toate aceste documente. Trebuie însă să trimită persoane calificate, care au pregătirea şi certificatul necesare pentru a studia aceste documente", a declarat vicepreşedintele Senatului, Ioan Chelaru.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, a solicitat Senatului să îi fie pus la dispoziţie, spre consultare, raportul Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, în vederea soluţionării "temeinice şi legale" a dosarului Revoluţiei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor