Procurorul General acuză interese oculte: Ne vom trezi în faţa unui nou val de criminalitate

Procurorul General, Augustin Lazăr, a desfiinţat proiectele graţierii şi modificării Codului Penal şi de Procedură Penală promovate de Guvernul Grindeanu prin ordonanţe de urgenţă.
Augustin Lazăr
Augustin Lazăr (wall-street.ro)

Proiectul de graţiere poate duce la ieşirea din puşcărie a unor infractori periculoşi, inclusiv criminali. Cei care au avut un interes al lor şi l-au pus deasupra interesului public nu s-au gândit la cei care au pedepse pentru omor, pentru fapte foarte grave şi ar putea beneficia de această dispoziţie. Imediat societatea se va trezi în faţa unui nou val de criminalitate, avertizează Procurorul General, Augustin Lazăr, într-un interviu acordat Ziare.com

"Putem identifica o explicaţie ascunsă în spatele proiectelor cu notă de fundamentare politicoasă, oficială. În spate vedem un interes ocult, care nu e explicat de nimeni, dar începe să-l identifice presa. Ca magistrat, eu nu pot spune că aceste acte normative au fost date în considerarea interesului lui X sau Y dintre persoanele inculpate sau condamnate.

Însă observ cu satisfacţie că presa de investigaţii, care poate vorbi despre aceste lucruri, a reuşit din două mişcări să clarifice problema. Cei care au iniţiat acest montaj, cu un paravan în faţa unui interes ocult, au subestimat IQ-ul românilor şi al presei de investigaţii, care imediat a arătat adevăratele interese", a declarat Augustin Lazăr.

Procurorul General a avertizat că, dacă planul PSD-ALDE va deveni realitate, "imediat societatea se va trezi în faţa unui nou val de criminalitate". "Noi trebuie să ne consolidăm instituţiile, nu să consolidăm rândurile infractorilor prin aducerea altora, aflaţi în executarea pedepsei.

Înaltul magistrat a explicat efectele devastatoare ale proiectului asupra unor infracţiuni esenţiale, dar şi prin eliminarea denunţului: "Dacă eliminăm acest instrument, legea tăcerii se va reinstaura. Iată unde vor să ajungă dumnealor!"

Pentru a citi interviul acordat de Augustin Lazăr intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne