Profesorilor le-a ajuns cuţitul la os

(photos.com)
Epoch Times România
05.07.2013

Atacaţi şi insultaţi pe toate canalele media după recentul scandal al fraudelor de la Bac, profesorilor le-a ajuns cuţitul la os. Într-o scrisoare deschisă către Victor Ponta, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", cere dreptate în alocarea vinovăţiilor, echitate şi o lege care să impună o salarizare decentă pentru dascăli, corelată cu un sistem de evaluare corectă a calităţii actului de învăţământ.

În ceea ce cer profesorii, se aplică principiul "după faptă şi răsplată": cei ce au greşit, cei ce au luat mită, trebuie să răspundă pentru faptele lor. Însă răspunderea ar trebui să fie echitabil distribuită între profesorii ce au luat mita şi părinţii care au dat bani, încurajându-şi astfel copii să nu înveţe şi să devină "trândavi" şi "dezinteresaţi". Părinţii sunt şi ei responsabili pentru educaţia copiilor lor. Iar la nivel macro, ca instituţie ce reglementează şi creează cadrul funcţional, statul este responsabil de asigurarea unui cadru decent în care profesorii să îşi poată face meseria cu demnitate şi respect. Un profesor prost plătit va fi mai lesne tentat "să apeleze, fie la meditaţii cu plata nesupusă impozitării, fie la acceptarea de foloase necuvenite" pentru a putea trăi, decât unul plătit decent, se afirmă în scrisoarea de la "Spiru Haret."

"Cele mai sigure metode de regres, pe termen lung, ale unei societăţi sunt cele care lovesc în sistemul educaţional şi de sănătate. Ori, contrar declaraţiilor politice, în România ultimilor 23 de ani, tocmai acestea două sunt cele mai afectate de măsuri, politici şi strategii aberante şi ineficiente", se mai notează în scrisoarea către premier.

Aşadar, pentru ca învăţământul să devină ceea ce trebuie să fie, respectiv un sistem în care să lucreze doar oameni de valoare care îi educă pe viitorii oameni de valoare şi onoare, este nevoie de implicarea factorilor de conducere de la cel mai înalt nivel. Federaţia cere discuţii serioase între guvernanţi şi profesori urmate de măsuri legislative şi financiare care să conducă la redresarea învăţământului românesc.

Mai jos, scrisoare deschisă a Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" adresată premierului Victor Ponta

***

Domnule Prim-ministru, Federaţia Sindicatelor din Educaţie 'Spiru Haret' va solicită adoptarea, de urgenţă, a unor măsuri coerente, necesare şi suficiente, bazate pe o analiză reală şi corectă a problemelor din învăţământul preuniversitar, care să conducă la modificări de substanţă in funcţionarea acestui sistem.

În contextul derulării, în această perioadă, a examenelor de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat, a devenit extrem de vizibilă în spaţiul public problema fraudării acestora, iar incidente de tipul celui de la Liceul 'Dimitrie Bolintineanu' din Bucureşti încep să fie semnalate şi în alte unităţi de învăţământ.

Subliniem că nu suntem de acord cu practicile de fraudare şi considerăm că este normal ca, în cazul în care exista dovada acestora, instituţiile abilitate trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile. Dar este la fel de normal şi corect să căutăm cu atenţie cauzele reale ale apariţiei acestor practici. De aceea, organizaţia noastră atrage atenţia că:

Cele mai sigure metode de regres, pe termen lung, ale unei societăţi sunt cele care lovesc în sistemul educaţional şi de sănătate. Ori, contrar declaraţiilor politice, în România ultimilor 23 de ani, tocmai acestea doua sunt cele mai afectate de măsuri, politici şi strategii aberante şi ineficiente.

a. Luarea de mită este considerată infracţiune corelativă cu darea de mită. Aşadar, este cazul să fie trase la răspundere nu numai cadrele didactice care vor fi dovedite că au acceptat o plată necuvenită, ci şi acele persoane care au considerat mita o soluţie pentru a acoperi trândăvia, dezinteresul şi superficialitatea propriilor copii. Un părinte care consideră că educaţia este sarcina exclusivă a şcolii şi 'uită' că are, la rândul său, obligaţii de acest fel faţă de copil, este la fel de vinovat ca şi profesorul care acceptă mita. Pentru că îndemnul la învăţătură trebuie să vină atât din partea familiei, cât şi a instituţiei, iar un elev nu se va pregăti niciodată dacă ştie că, la sfârşitul celor 8 sau 12 clase, diploma îi este, oricum, 'rezolvată' de părinte cu o oarecare sumă de bani. Toate comentariile din media, în ultimele zile, ignoră acest aspect, direcţionând comentariile negative exclusiv asupra cadrelor didactice din comisiile de examene.

b. Cele mai sigure metode de regres, pe termen lung, ale unei societăţi sunt cele care lovesc în sistemul educaţional şi de sănătate. Ori, contrar declaraţiilor politice, în România ultimilor 23 de ani, tocmai acestea două sunt cele mai afectate de măsuri, politici şi strategii aberante şi ineficiente.

Resursa umană din învăţământ este continuu devalorizată şi umilită. Un cadru didactic al cărui salariu lunar este, în medie, echivalentul a 250 de euro, va fi tentat să apeleze, fie la meditaţii cu plata nesupusă impozitării, fie la acceptarea de foloase necuvenite de la părinţi şi elevi, din nevoia de a-şi asigura traiul zilnic. Suntem acuzaţi de unii că noi, cei de la catedră, ştim care sunt condiţiile financiare din învăţământ şi ne asumăm, totuşi, o salarizare scăzută, pentru că mizăm pe alte beneficii. Este un pseudo-argument, care nu face decât să 'justifice' sub-finanţarea cronică din educaţie! Efectele nocive, pe termen mediu şi lung al acestei 'viziuni' sunt că zeci de cadre didactice decid anual să părăsească catedra în favoarea unei munci necalificate în agricultura altor ţări din Europa; absolvenţii de facultate refuză an de an posibilitatea de a ocupa un post în învăţământ; există discipline care nu pot fi acoperite cu necesarul de profesori calificaţi iar calitatea actului educaţional scade de la an la an; se desfiinţează unităţi de învăţământ, în special în zona rurală etc.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie 'Spiru Haret' cere o lege care să impună o salarizare decentă, corelată cu un sistem de evaluare corectă a calităţii actului de învăţământ.

Nu vrem să acoperim non-valoarea, ci dorim să fie recunoscută şi apreciată competenţa reală a celor care practică cu dedicaţie şi cu respect profesia de dascăl. Există (încă) în şcoala românească un număr foarte mare de persoane din această categorie - oameni care ştiu că această meserie cere profesionalism, abilitate didactică şi corectitudine faţă de părinţi şi copii. Însă, în condiţiile în care situaţia din învăţământ va rămâne în parametrii actuali iar munca lor va fi, în continuare, desconsiderată şi blamată, numărul lor se va micşora vizibil. Am primit semnale din ce în ce mai dese de la cadre didactice care cer retragerea în bloc din comisiile de examen de la bacalaureat sau de la Evaluarea Naţională, atât timp cât acuzaţiile de fraudă sunt aruncate asupra întregii categorii profesionale, fara a se face distincţia clară între vinovaţi şi corecţi.

F.S.E. 'Spiru Haret' solicită ca situaţia învăţământului preuniversitar să fie luată în discuţie cu celeritate, inclusiv în structurile de dialog social existente la nivelul Guvernului şi al Ministerului Educaţiei, iar analiza să fie urmată de măsuri legislative şi financiare care să conducă la redresarea acestuia.

Cu deosebită consideraţie,
Prof. Marius Nistor
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie 'Spiru Haret'"

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor