Putin anunţă că Rusia îşi retrage semnătura de pe statutul Curţii Penale Internaţionale

Moscova a anunţat că îşi va retrage semnătura de pe Statutul Curţii Penale Internaţionale (CPI) din Haga. La fel ca în cazul SUA, Rusia a semnat Statutul de la Roma dar nu s-a alăturat în mod oficial organizaţiei.
Preşedintele rus Vladimir Putin.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (Captură Foto)

Curtea Penală Internaţională nu se situează la înălţimea aşteptărilor comunităţii internaţionale, a declarat miercuri Ministerul rus de Externe, descriind activitatea curţii ca fiind “părtinitoare şi ineficientă”.

“În cei 14 ani de activitate ai săi, CPI a pronunţat doar patru verdicte şi a cheltuit peste 1 miliard de dolari”, a precizat ministerul.

Mişcarea de retragere din CPI are loc la două zile după ce Curtea, înfiinţată pentru a judeca crime de război, a declarat că Rusia şi Ucraina sunt implicate într-un conflict armat şi că peninsula ucraineană Crimeea este un teritoriu ocupat. La începutul acestui an, Curtea a declarat că a aprobat o anchetă privind eventualele crime comise în războiul de scurtă durată dintre Rusia şi Georgia în 2008.

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Kremlinului, a susţinut că decizia de retragere a semnăturii Rusiei a fost luată “în interesul naţional”. În plus, el a deplâns poziţia CPI în ceea ce priveşte Crimeea la o conferinţă de presă desfăşurată miercuri.

“Această formulare contrazice realitatea, absolut şi necondiţionat. De asemenea, contrazice poziţia noastră şi, cel mai important, contrazice poziţia exprimată de cetăţenii Crimeei atunci când au votat într-un referendum să se unească cu Federaţia Rusă”, a susţinut Peskov. Kievul şi aliaţii săi occidentali au declarat că nu vor recunoaşte rezultatele referendumului şi că anexarea Crimeei este ilegală.

Peskov a declarat jurnaliştilor că decizia de a retrage sprijinul rusesc instanţei nu are legătură cu această chestiune.

“Voi ştiţi că Rusia nu a fost niciodată sub jurisdicţia acestei curţi. Aceasta este doar o mişcare pentru a formaliza [aderarea Rusiei la CPI], deoarece acordul a fost semnat dar niciodată ratificat”, a declarat el.

Anterior în cursul zilei de astăzi, printr-un decret prezidenţial, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia “nu a intenţionat să devină un participant” la acest tribunal, adăugând că a ordonat Ministerului de Externe să îl informeze în mod oficial pe Secretarul General al ONU în privinţa poziţiei ţării sale.

Decretul a intrat în vigoare imediat.

Conform parlamentarului rus Mihail Emelanov, curtea de la Haga s-a discreditat singură în ochii lumii şi că decizia de a retrage semnătura din Statutul de la Roma nu va avea niciun impact legal major asupra Rusiei.

Rusia a semnat statutul fondator al CPI în anul 2000 dar nu a ratificat niciodată acordul de aderare la această instituţie. În plus, SUA a semnat acordul pentru crearea Curţii dar nu s-a alăturat până acum ei.

Mai multe ţări africane se află, de asemenea, în procesul de retragere din CPI, acuzând instituţia că este părtinitoare faţă de africani şi protejează interesele occidentale.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe