Răsplătit pentru tortură: Progresul lui Bo Xilai în China

Şeful partidului din Chongqing, Bo Xilai, a participat la ceremonia de deschidere a Congresului Naţional al Poporului (CNP), în Sala Mare a Poporului, pe 5 martie, la Beijing. Bo este implicat într-un scandal care include acuzaţia că a pus la cale o lovitura de stat pentru a prelua puterea de la Partidul Comunist.
Şeful partidului din Chongqing, Bo Xilai, a participat la ceremonia de deschidere a Congresului Naţional al Poporului (CNP), în Sala Mare a Poporului, pe 5 martie, la Beijing. Bo este implicat într-un scandal care include acuzaţia că a pus la cale o lovitura de stat pentru a prelua puterea de la Partidul Comunist. (Feng Li / Getty Images)

Bătăile pe care poliţia le-a aplicat practicanţilor Falun Gong pe 20 iulie 1999 pe străzile din oraşul Dalian au fost brutale, potrivit unui raport al Clearwisdom, un website Falun Gong.

Mii de practicanţi Falun Gong s-au adunat pentru a face apel pentru eliberarea practicanţilor arestaţi în noaptea de dinainte – când a început oficial, în Dalian, campania la nivel naţional pentru "eradicarea" Falun Gong, lansată de şeful de atunci al Partidului Comunist Chinez (PCC ), Jiang Zemin.

Practicanţii au format patru rânduri pe trotuarul din apropierea clădirilor guvernamentale ale oraşului şi au cerut în mod paşnic eliberarea celorlalţi practicanţi închişi.

În jurul orei 7:00 dimineaţa, grupuri de poliţişti au început să atace. Câte un practicant era tras afară din rând şi înconjurat de câţiva poliţişti care îl îmbrânceau, îl băteau, îl electrocutau cu bastoane electrice şi îl loveau cu bastoane de cauciuc dur. Bătăile au continuat întreaga zi, echipaje noi de poliţie fiind aduse din suburbii pentru a putea continua bătăile.

Într-un Audi negru poziţionat în apropiere, primarul din Dalian, Bo Xilai, privea violenţa în desfăşurare, potrivit jurnalistului Jiang Weiping, câştigător al Premiului Internaţional pentru Libertatea Presei 2001, acordat de către Comitetul pentru Protecţia Jurnaliştilor.

După publicarea unui articol în care îl acuza pe Bo de corupţie, Jiang Weiping a fost condamnat în 2002 pentru expunerea secretelor de stat şi incitare la subversiune. Eliberat în 2009, în prezent, el trăieşte în Canada, cu familia sa.

Într-un articol din 2009, Jiang Weiping îl citează pe şoferul lui Bo, un bărbat pe nume Wang, care l-a auzit pe Bo spunându-i unui şef de poliţie: "Aceşti practicanţi Falun Gong sunt atât de uniţi şi eficienţi. Nu ne putem permite să nu îi arestăm şi să nu-îi batem. Trebuie să îi bateţi foarte tare. Dacă sunt ucişi în bătaie, o merită, iar guvernul îşi va asuma responsabilitatea."

Motivele lui Bo

În prezent, Bo Xilai este binecunoscutul şef al PCC din metropola chineză Chongqing, care a fost acuzat la începutul lunii februarie de către fostul şef al poliţiei, Wang Lijun, de faptul că pune la cale un complot pentru înlăturarea presupusului următor conducător al PCC, Xi Jinping.

În 1999, Bo avea 51 de ani şi, deşi era primarul celui mai mare oraş al Provinciei Liaoning, se afla în afara elitei PCC.

Însă Bo avea motivele sale pentru brutalitatea pe care o avea faţă de practicanţi. Wang i-a relatat jurnalistului Jiang ceea ce i-a spus şeful PCC, Jiang Zemin, lui Bo: “Trebuie să îţi arăţi duritatea în tratarea problemei Falun Gong, mai multă duritate decât cea arătată de Hu Jintao în rezolvarea revoltei tibetane din 1989; acesta va fi capitalul tău politic.”

Bo ştia că Jiang Zemin are relaţii strânse cu tatăl său, Bo Yibo, unul dintre cei “opt nemuritori” ai PCC. Exemplul dat de Jiang Zemin cu Hu Jintao, care fusese deja numit succesorul lui Jiang Zemin, i-ar fi sugerat lui Bo că într-o zi ar putea fi şi el conducătorul PCC, dacă îşi juca cărţile aşa cum trebuia.

Oricum, Jiang Zemin avea nevoie de aliaţi ca să îşi ducă la îndeplinire noua campanie împotriva Falun Gong (sau Falun Dafa).

După ce această practică spirituală, care conţine cinci exerciţii meditative şi învăţături bazate pe principiile adevăr, compasiune şi toleranţă, a fost prezentată pentru prima dată publicului din China în luna mai 1992, s-a răspândit rapid.

Într-o scrisoare a Biroului Politic din 25 aprilie 1999, Jiang Zemin a militat pentru suprimarea Falun Gong, deoarece se temea de popularitatea dobândită de această practică - aproximativ 100 de milioane de persoane începuseră să practice, erau mai mulţi practicanţi decât membri de partid, şi el se temea că poporul chinez va prefera învăţăturile Falun Gong în locul ideologiei PCC.

Decizia lui Jiang de a suprima Falun Gong nu a fost susţinută. Potrivit unui articol publicat la 2 februarie 2011, în ediţia din Hong Kong a revistei Frontline, propunerea sa de a persecuta Falun Gong a fost dezaprobată atât în cadrul Comitetului Permanent al Biroului Politic, cât şi în propria sa casă. El a trebuit să "unifice" (jargon al PCC desemnând situaţia în care secretarul general îşi impune voinţa) opiniile Comitetului Permanent al Biroului Politic pentru a-şi continua campania.

Persecuţia condusă de Bo

Jiang Zemin l-a săltat rapid în funcţii pe Bo. În timp ce acesta continua să îndeplinească funcţia de primar al oraşului Dalian, Bo a fost numit guvernator al Provinciei Liaoning în 2000. În anul 2002, Bo a fost numit în Comitetul Central al PCC. În 2004, el a fost numit ministru al Comerţului.

Între timp, oraşul Dalian şi provincia Liaoning au devenit un iad pentru practicanţii Falun Gong.

Până în octombrie 2004, 121 de practicanţi Falun Gong sunt confirmaţi că au murit ca urmare a persecuţiei – provincia Liaoning aflându-se pe al patrulea loc ca număr de practicanţi ucişi dintre toate provinciile. Conform Centrului de Informare Falun Dafa, numărul real al morţilor ar fi mult mai mare decât numărul de decese confirmate.

Potrivit jurnalistului, Jiang Weiping, Bo inspecta personal închisorile, centrele de detenţie şi lagărele de muncă forţată, la sfârşitul fiecărei luni.

Trebuie să îţi arăţi duritatea în tratarea problemei Falun Gong, mai multă duritate decât cea arătată de Hu Jintao în rezolvarea revoltei tibetane din 1989; acesta va fi capitalul tău politic.

Jiang Weiping a raportat că Bo a spus ofiţerilor de poliţie de la unul dintre filialele Biroului de Securitate Publică, că, deşi practicanţii Falun Gong practică adevăr, compasiune şi toleranţă, odată ce aceştia vor avea puterea, “ei ne vor ucide şi noi vom fi cei închişi aici. Deci, să nu fiţi niciodată buni şi blânzi cu practicanţii Falun Gong”.

Unităţile de sub jurisdicţia lui Bo, mai ales lagărul de muncă forţată Masanjia, lagărul de muncă forţată Dalian, lagărul de muncă forţată Zhangshi şi lagărul de muncă forţată Longshan - erau cunoscute pentru metodele de tortură brutale şi inovatoare.

Masanjia şi Dalian erau, de asemenea, cunoscute pentru abuzurile sexuale aplicate.

În 2001, Raportorul Special al ONU privind violenţa împotriva femeilor a reprodus acuzaţiile potrivit cărora în octombrie 2000, 18 practicante Falun Gong din lagărul de muncă Masanjia au fost dezbrăcate şi aruncate în celulele cu criminali bărbaţi de drept comun, unde au fost violate în grup. Raportorul a raportat de asemenea, că practicantele deţinute la Masanjia erau electrocutate cu bastoane electrice pe sânii şi organele genitale.

Cei responsabili de torturarea practicanţilor au fost răsplătiţi. Conform Organizaţiei Mondiale pentru Investigarea Persecuţiei împotriva Falun Gong (WOIPFG), oficialul responsabil de secţia de femei din Masanjia a primit un bonus de aproximativ 6.000 USD, iar adjunctul său, jumătate din această sumă. S-a raportat de asemenea că au fost acordate bonusuri şi altor oficiali din Masanjia, precum şi personalului din lagărele de muncă Zhangshi şi Longshan.

Pe lângă premiile în bani, le-au fost acordate titluri de recunoaştere. Lagărul de muncă forţată Dalian a fost lăudat de oficialii PCC ca fiind unul dintre cele mai "progresiste instituţii" pentru “realizările sale de renume în educarea ‘reformatoare’”. Departamentul de Poliţie din Dalian a primit premiul “cea mai mare realizare”, pentru suprimarea Falun Gong.

Bo nu a făcut nicio economie când a venit vorba de dezvoltarea utilităţilor pentru persecuţie.

Potrivit WOIPFG, Provincia Liaoning a investit 0,93 miliarde de yuani (112,3 milioane de USD) pe parcursul a trei ani, începând cu 2002, în reconstrucţia închisorilor de pe teritoriul provinciei. Circa 500 de milioane de yuani (60,41 milioane USD) au fost cheltuiţi numai pentru Masanjia, transformând-o în prima închisoare oraş din China, care ocupă circa 1.331 de km pătraţi. Capacitatea lagărului de la Masanjia a fost lărgită ca să poată deţine 10.000 de prizonieri.

Extragerile de organe

Cercetătorul independent, Ethan Gutmann a descris provincia Liaoning ca fiind “epicentrul” extragerilor forţate de organe de la practicanţi Falun Gong vii.

Atrocitatea a fost descoperită pentru prima dată după ce “Peter”, un jurnalist chinez care lucra pentru un canal TV japonez din nord-estul Chinei, şi “Annie”, soţia unui chirurg, au fugit din China în martie 2006 şi au relatat ziarului The Epoch Times poveştile lor.

Ei au vorbit de mii de practicanţi deţinuţi în apropierea unui spital din Sujiatun, o suburbie din Shenyang, capitala Provinciei Liaoning. Practicanţii erau ţinuţi ca sursă de organe pentru operaţiile de transplant din spital. Annie a relatat că soţul său a extras mai mulţi ani la rând cornee de la mii de practicanţi, care, după cum i-a spus soţul ei, erau în viaţă atunci când începeau operaţiile de transplant.

Wang Lijun, care, înainte ca Bo să-l aducă la Chongqing, a fost şeful poliţiei din oraşul Jinzhou, Provincia Liaoning, a fost lăudat atunci când a acceptat premiul ce i-a fost acordat pentru progresele în domeniul transplantului de organe, având în vedere că supraveghease mii de operaţii de transplanturi de organe. Contribuţia sa la transplantul de organe, a implicat cel mai probabil dezvoltarea unui tratament medicamentos care paralizează victima, fără a o ucide, generând astfel obţinerea organelor pentru transplant de o calitate superioară.

Un doctor militar veteran detaşat în zona militară Shenyang a confirmat mărturiile lui Annie şi Peter despre recoltarea de organe de la Sujiatun şi, de asemenea, a sugerat că transplantul de organe nu a fost singura folosinţă dată corpurilor practicanţilor. El a explicat că, din moment ce Partidul a declarat practicanţii Falun Gong ca fiind "duşmani de clasă", ei au fost trataţi ca mărfuri. Potrivit acestui medic militar există un activ comerţ subteran cu părţi ale corpului în scopuri comerciale în China.

Bo a fost dat în judecată de 14 ori în 13 ţări sub acuzaţia de tortură, omor, genocid şi crime împotriva umanităţii. În 2007, acest lucru i-a afectat ascensiunea rapidă în ierarhia Partidului.

Atunci când facţiunea lui Jiang Zemin l-a împins pe Bo înainte pentru a fi vicepremier, urmând astfel să îi succeadă lui Wen Jiabao, Wen a obiectat că, având în vedere procesele internaţionale intentate împotriva lui Bo, el nu era o alegere adecvată, potrivit unei telegrame a Departamentului de Stat al SUA făcută publică de către Wikileaks. În schimb, Bo a fost ales secretar de partid în megalopolis-ul central-vestic, Chongqing.

Departe de a-şi schimba conduita, având în vedere că a pierdut funcţia de premier mergând în Chongqing, Bo şi-a dublat acţiunile în ceea ce priveşte persecuţia împotriva practicanţilor Falun Gong. El l-a adus pe Wang Lijun ca şef al poliţiei şi a anunţat că va obţine obiectivele de “transformare” a practicanţilor Falun Gong stabilite prin planul pe trei ani a Partidului, în doi ani.

Investigaţii de Jane Lin