Remus Pricopie face publică situaţia după centralizarea rezultatelor de la Bac

Remus Pricopie, ministrul Educaţiei (Epoch Times România)
Epoch Times România
08.07.2013

Ministrul Remus Pricopie a anunţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, rezultatele finale ale bacalaureatului 2013. Promovabilitatea la nivel naţional, după centralizarea tuturor rezultatelor din teritoriu, se ridică la 55,4%, cu 11 puncte procentuale mai mare decât anul trecut, a informat ministrul Educaţiei.

Creşterea de nivel s-ar datora, în primă instanţă, faptului că subiectele au fost diferenţiate şi numărului mai mic de elevi înscrişi la bacalaureat, raportat la situaţia anului 2012.

"Probabil că avem această creştere faţă de anul trecut ca urmare a faptului că subiectele au fost diferenţiate. Pe de altă parte, avem mai puţini înscrişi anul acesta - 188.848 de înscrişi, faţă de 200.187 de elevi înscris la BAC anul trecut", a explicat ministrul.

În cadrul conferinţei cu tema "Bacalaureat, iunie - iulie 2013: rezultatele obţinute de absolvenţi înainte de contestaţii", Remus Pricopie, a făcut o scurtă trecere în revistă a datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Astfel, conform statisticilor MEN, 62% din absolvenţii promoţiei 2013 au promovat bacalaureatul iar promovabilitatea pentru elevii din promoţiile anterioare este de 30,6%.

Vorbind despre un alt subiect intens mediatizat intens în ultimele zile, respectiv fraudarea examenelor, Pricopie a declarat că, tabloul de ansamblu este bun, din punct de vedere statistic cel puţin. Doar 0,16% din numărul elevilor care s-au prezentat la examen sunt suspectaţi oficial de fraudă.

Remus Pricopie a precizat că au fost eliminaţi de la toate cele patru probe scrise 318 elevi, un număr în linie cu media anilor precedenţi..

Legată de transmiterea subiectelor şi de eventuala desecretizare a acestora, ministrul educaţiei declară că nu s-a întâmplat aşa ceva şi e foarte puţin probabil să se întâmple acest lucru.

Ministrul a mai declarat nu au fost probleme legate de corectitudinea subiectelor sau a baremului şi că prioritatea ministerului a fost finalizarea examenului de bacalaureat.

Tangenţial, ministrul a atins şi subiectul atentatului cu bombă de la Universitatea din Iaşi. Ministrul confirmă că la Iaşi "din fericire", nu sunt victime iar toate instituţiile abilitate ale statului, inclusiv Ministerul Educaţiei sunt la Iaşi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor