Repetenţi din nou la Schengen

De fiecare dată când vreo autoritate a statului anunţă că trebuie să rupă pisica în două ştim că aruncă o ameninţare. Suntem obişnuiţi să se ameninţe între ei, de vreme ce, riposta arogantă şi spălatul rufelor murdare în public este nivelul lor de înţelegere politică. Nivel proliferat de Antenă, bineînţeles, pentru înregimentarea gândirii maselor.

Oricum, indiferent cum s-a produs ea de fiecare dată, ruperea pisicii e resimţită tot de noi, masele.

Dar când vine vorba de a ieşi în lume, nu-ţi mai poţi permite să fii la fel de şleampăt. Nu mai ai în faţa ta publicul abrutizat din faţa televizorului şi nu mai vorbeşti în ograda ta (nu că România ar fi aşa ceva pentru vreun politician).

Prin urmare, Corlăţean şi Stroe sunt cei care au ratat ruşinos ocazia să tacă, nu Germania.

Nimeni n-a învăţat nimic din lecţia din vară, când Baroso şi Merkel, printre injuriile elevului repetent, i-au lăsat acestuia o temă de făcut. Astăzi, cu tema nefăcută, dar cu aceeaşi aroganţă, repetentul e gata să-şi reia atacurile.

Nici dezminţirile lui Traian Băsescu n-au mai putut salva impresia jalnică generată de gafele şi bâlbele celor din guvern. Agăţându-se de declaraţia aparent pacifistă a premierului cum că – ”intenţia noastră este să nu ajungem până la exercitarea dreptului de veto al Germaniei” şi că ”obiectivele fundamentale ale României de integrare europeană sunt neschimbate”, preşedintele a încercat zadarnic să resusciteze pisica ruptă a lui Corlăţean de ochii Europei.

Închipuindu-se la o tacla, pe canapea în faţa televizorului, Corlăţean spune şi el cu cuvintele sale atât cât înţelege din politica externă actuală - „aşa cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare”. Trezit fără să ştie cum Ministru de Externe, el reduce întreaga lume la persoana sa, uitând că prin mandatul său nu ar avea voie să blocheze un mod de a trăi al unei ţări întregi cu scuza strugurilor prea acri.

Ponta, şi el, ca şi astă vară, dă vina pe pârâcioşii care se duc la UE şi dau din casă (aluzie la Monica Macovei şi grupul reformist din PDL), de ca şi cum Merkel nu ar putea să vadă şi singură, de ca şi cum ignoră total răspunsul sever al Europei în urma raportul MCV.

Cum respectă România justiţia?

Când ai şi susţii în Guvern doi miniştri cercetaţi penal, când aperi imunitatea unor parlamentari penali sau în situaţie de incompatibilitate şi care refuză să-şi dea demisia, când ataci permanent exact instituţia felicitată de UE ca-şi face treaba (A.N.I ), când pui presiune mediatică şi reuşeşti schimbarea celor mai buni membri ai C.S.M, e uşor să dai declaraţii prin care te eschivezi.

Dealtfel nici nu ştiu cum e posibil să te gândeşti la Schengen după o şedinţă CSM ca cea în care Cristi Danileţ şi Alina Ghica, adică taman cei mai competenţi, cei care s-au remarcat cel mai mult pentru luările lor de poziţie, au fost revocaţi de colegii lor.

Şe­dinţă tipică a anilor ’50, care ne-a arătat cea mai urâtă fa­ţă a sistemului judiciar: oameni incapabili de dialog, plini de ură la fiecare frază, lip­siţi de respect pentru interlocutori şi de interes pentru ce­ea ce ar trebui să apere - legea. Mai urât e că nimeni nu a încercat să salveze nişte aparenţe şi să motiveze cererile de revocare, ba mai rău, judecătorul Neacşu s-a trezit explicând într-un articol cum că judecătorii şi procurorii pot să îşi revoce reprezentanţii după bu­nul plac, fără să ţină cont de ceea ce spu­ne legea.

Oricât ar încerca premierul să se dea după deget (că nu e din cauza USL), e modul lui de a ascunde sub preş eşecurile de guvernare.

Am pierdut suportul Germaniei. Germania a fost unul dintre statele care a negociat planul de aderare a României în două etape la Schengen, depăşind astfel impasul în care ţara noastră intrase în 2012. Poziţia Germaniei a devenit una negativă abia din vara anului trecut, după criza politică de la Bucureşti, declanşată de USL prin suspendarea lui Traian Băsescu.

Olanda s-a opus de la bun început aderării României la Schengen, fiind statul care a impus corelarea aderării cu un raport pozitiv pe Justiţie în cadrul MCV.

Danemarca a păstrat o poziţie neutră pe acest subiect, dar acum condiţionează accesul de un raport pe Justiţie MCV pozitiv.

Anunţul Finlandei cu privire la respingerea cererii Guvernului de la Bucureşti la spaţiul Schengen vine ca un duş rece. Finlanda este una dintre cele mai bine guvernate ţări din lume. Autorităţile de la Helsinki au realizat ca statul de drept este în pericol în România şi că USL patronează o administraţie coruptă şi venală: „Prea coruptă. Nu trăieşte conform principiului statului de drept”.

Aproape întreg spaţiul Schengen pune restricţii pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, până în 2014.

Mai rămân puţine ancore ce ţin România legată de lumea occidentală: acordul cu FMI, Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe justiţie (MCV), aderarea la Schengen, fondurile europene, parteneriatul strategic. Acestea ne-au mai impus câte ceva din rigoarea şi disciplina Occidentului, împotriva voinţei unor demnitari, împotriva voinţei unei părţi importante din populaţie.

USL întreţine propagandistic neîncrederea populaţiei în Bruxelles şi Occident în general, recitând eternul clişeu al „demnităţii naţionale“ în relaţia cu „Înalta Poartă“, cum este numită Comisia Europeană.

Dan Voiculescu lucrează de ani buni la operaţiunea de decuplare a României de pe orbita occidentală. „Nu avem toată puterea, până nu luăm şi Justiţia”, a fost de la început adevăratul program de guvernare al USL, prin gura păcătosului care îşi grăia adevărul propriu. Cu corolarul ce derivă direct: „Salvaţi Puşcăriabilii!” Cred că nici măcar acapararea şi anihilarea Justiţiei nu au fost obiectivele principale, ci direct deraierea României de pe şinele europene.

Căci, ce interes ar avea marii penali în a mai ţine România legată de reguli care le-au adus în ultimii ani numai nenorociri? La presiunile lor, toate, dar absolut toate aceste legături au slăbit. Acordurile şi parteneriatele numite mai sus sunt astăzi sub semnul întrebării. Semnarea unui nou acord cu FMI s-a amânat, ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare este imposibilă după evenimentele din vara lui 2012, care au pus în discuţie statul de drept, aderarea la Schengen s-a îndepărtat, fondurile europene sunt în aer, parteneriatul nord-atlantic este şi el în pericol.

Traian Băsescu le-a trimis liderilor USL acum două săptămâni o scrisoare, amintindu-le că restanţele mari din justiţie (numirea noilor procurori şefi, menţinerea miniştrilor cercetaţi penal din guvern) afectează şansele României de a fi primită în Schengen în 2013. Crin Antonescu şi Victor Ponta l-au acuzat însă că lucrează împotriva României, că leagă în mod artificial aderarea de MCV, că România şi-a îndeplinit, tehnic vorbind, condiţiile şi că tot ce lipseşte este „voinţa politică“ a unor state. Răspuns tipic comunist.

Cum ar putea ţări ca Germania, Olanda şi Finlanda, să accepte în clubul lor (Schengen) o ţară cu politicieni penali, care se ţin de puciuri, dispuşi să sacrifice mereu interesul propriilor cetăţeni pentru a se salva pe ei? Han Peter Friedrich s-a arătat categoric şi în ceea ce priveşte ”imigrarea sărăciei” – avertizând că cei care merg în Germania cu speranţa de-a încasa ajutoare sociale vor fi dezamăgiţi. Era şi timpul.

Şi cu toate astea, guvernul de la Bucureşti ripostează. Declaraţiile ţâfnoase ale lui Titus Corlăţean nu fac decât să adâncească prăpastia. Când spui că nu mai recunoşti o obligaţie asumată de tratatul de aderare la Uniunea Europeană, tratat ratificat de Parlamentul României, transmiţi că eşti o problemă şi că n-ai chef să te schimbi.

Poate le trece lor. Noi avem onoarea noastră, dacă ar fi să-l cităm pe ministrul Duşa, care crede că nu trebuie să mai stăm cu capul plecat, că trebuie să ne apărăm demnitatea şi onoarea, că România şi-a făcut temele privind aderarea la Schengen şi că România e o ţară cu drepturi depline.

Drepturile, desigur, dar obligaţiile? Mai urmează declaraţii plângăcioase despre discriminare. Tupeul dâmboviţean poate fi nemărginit.

Dealtfel, Ponta se tot disculpă. Declară nonşalant că am fost respinşi şi în 2011, deci, nu de la USL ni se trage. Că, oricum acesta era un obiectiv ratat de toate puterile şi guvernările. Că intrarea în euro şi criteriile de convergenţă sunt într-un trend pozitiv, chiar dacă suntem încă departe de a le îndeplini pe toate, etc, etc.

Departe de a fi fost doar o stratagemă electorală, atitudinea ”anti-europeană” a liderilor la Bucureşti continuă ca şi cum ar fi devenit politică de stat.

Pentru ce atâta ţâfnă? Cine ce are de câştigat că nişti inşi cu ifose şi lipsiţi de orice discernământ politic, se stropşesc la Comisia Europeană cu acelaşi ton de mahala cu care tratează pe oricine nu e cu ei?

În loc să facă eforturi pentru a fi un partener de încredere, cum e Polonia, de exemplu, România nu are un cuvânt de spus în marile probleme care frământă în aceşti ani liderii Uniunii.

În lipsa unei strategii de ţară, încă nu ştim ce avem de oferit. Deocamdată doar cerem: fonduri europene, Schengen, respect. Dar se pare că şi în politică e ca-n toate relaţiile umane. Nu poţi doar cere la infinit, fără să dai nimic în schimb. Până la urmă resursele secătuiesc, oricât de mare e iubirea.