Revoltele din Ferguson: Doi jurnalişti străini atacaţi - poliţia ezită să-i ajute



Tânărul de culoare Michael Brown ucis de un ofiţer de poliţie din Ferguson în 9 august 2014.
Tânărul de culoare Michael Brown ucis de un ofiţer de poliţie din Ferguson în 9 august 2014. (Captură Foto)

Doi jurnalişti aparţinând unor agenţii de ştiri ruse au fost atacaţi de un grup de tineri în timpul protestelor din Ferguson, a raportat joi agenţia de ştiri RT. Raportul a susţinut de asemenea că poliţia nu a răspuns imediat la apelurile jurnaliştilor pentru ajutor de teamă că atacatorii ar putea fi înarmaţi.

Marele juriu din Missouri a decis, luni seară, să nu-l pună sub acuzare pe ofiţerul de poliţie Darren Wilson pentru uciderea tânărului de culoare Michael Brown în 9 august, în oraşul Ferguson. Decizia jurului a declanşat o serie de proteste în întreaga ţară.

Cei doi reporteri – un cetăţean rus ce lucrează pentru RIA Novosti şi un jurnalist independent britanic ce lucrează pentru agenţia Sputnik – au fost atacaţi în timp ce au ieşit din maşina lor pentru a intervieva manifestanţii în legătură cu acest verdict. În schimb, tinerii i-au atacat pe cei doi jurnalişti, unul dintre ei fiind rănit la cap. Cei doi au reuşit să scape şi au cerut ajutorul poliţiştilor din apropiere.

“A trebuit să vizităm câteva secţii de poliţie deoarece în Ferguson există poliţie statală, poliţie locală, Garda Naţională şi alţii. Secţia de poliţie a fost închisă. În cele din urmă, câteva unităţi mobile de poliţie s-au coordonat şi mi-au luat mărturia”, a spus Aleksei Bogdanovski, corespondentul Agenţiei RIA Novosti, conform RT.

Cei doi bărbaţi au mai declarat că maşina lor a fost incendiată şi că s-au dus la departamentul de poliţie pentru a raporta incidentul.

Decizia marelui juriu din Missouri a declanşat proteste şi violenţe atât în Ferguson cât şi în peste 170 de oraşe americane. Câteva sute de persoane au fost arestate sau reţinute şi acuzate de vandalism, tulburarea ordinii publice sau atacarea forţelor de ordine.

Proteste au avut loc şi în Canada şi Marea Britanie. Miercuri noaptea, sute de oameni s-au adunat în faţa Ambasadei americane din Londra pentru a protesta paşnic împotriva deciziei în cazul tânărului Brown.