Robert Redford împlineşte 80 de ani

Fascinantul actor atemporal Robert Redford, frumosul de ieri şi de astăzi, împlineşte 80 de ani. De Paul Newman – care în 1969, fiind deja celebru, l-a dorit alături de el în filmul Butch Cassidy - l-a legat o prietenie puternică şi discretă, împreună întruchipând epoca de aur a Hollywoodului.

Robert Redford
Robert Redford (wikipedia.org)

Frumos, inteligent, idealist, generos, sensibil. Aceste calităţi sunt suficiente să-l clasifice pe Robert Redford un splendid octogenar? Mai mult decât suficiente pentru a-i ura de ziua de naştere, sincere felicitări. Una dintre cele mai strălucitoare stele de mai multe generaţii, joi, 18 august, va stinge 80 de lumânări şi, cu siguranţă nu îi va lipsi respiraţia.

Californian, de ani de zile trăieşte în Utah, a avut două soţii, patru copii (primul copil a murit micuţ) şi 7 nepoţi. În aceste decenii, Bob a reuşit să se facă plăcut de toată lumea, dincolo de numeroasele succese şi preocupări (de multe ori nobile). Dar mai presus de toate lipsit de linguşeli: aerul calm, liniştitor, niciodată implicat în scandaluri familiale şi aproape niciodată în roluri scandaloase, părul blond (acum vopsit!), îi garantează legiuni de admiratori de orice vârstă, sex, naţionalitate.

În 1958 s-a căsătorit cu Lola Van Wagenen, iar anul următor s-a născut fiul lor, Scott, care a murit la numai cinci luni, din cauza unui sindrom letal infantil. Cuplul a avut alţi trei copii: Shauna, James şi Amy. Împreună cu Lola, Robert a cumpărat terenul din Utah, unde, mai târziu, va pune bazele organizaţiei Sundance Institute. În anul 1985, Robert Redford a divorţat, după care a avut o relaţie cu actriţa braziliană Sonia Braga. În cele din urmă, în 2009, s-a căsătorit cu artista germană Sibylle Szaggars, care este cu 22 de ani mai tânără. Toate aceste evenimente au avut loc fără niciun scandal.

Chiar şi în domeniul modei, Redford a fost un simbol: a reprezentat bărbatul american îmbrăcat sport şi casual, care l-a făcut celebru pe designerul Ralph Lauren. Apreciatul actor avea un look perfect în orice ocazie: de la fracul pentru evenimente importante la cămaşa sport.

"Îi datorez totul lui Paul Newman"

Robert Redford a jucat alături de Paul Newman în celebrele filme "Butch Cassidy şi Sundance Kid" (1969) şi "Cacealmaua" (1973).

"Îi datorez foarte mult lui Paul", a mărturisit Redford pentru revista Vanity Fair. El era deja un superstar, iar eu nu eram cunoscut, şi era o diferenţă de vârstă de 14 ani între noi. Fără el nu aş fi fost protagonist în aceste filme. Studiourile nu mă vroiau: întrucât jucasem în comedia romantică (Barefoot in the Park, n.r.), mă considerau un actor de comedie. Prietenia noastră a fost incredibilă".

Robert Redford, alături de fiicele lui Paul Newman, îşi exprima astfel regretul la dispariţia marelui om de cinema, care a decedat la 26 septembrie 2008, la vârsta de 83 de ani: "Există un punct unde sentimentele trec dincolo de cuvinte. Am pierdut un prieten adevărat. Viaţa mea şi ţara asta este mai bună pentru că a trăit el în ea", a declarat actorul american Robert Redford.

După Butch Cassidy, succesele au venit unele după altele pentru Robert Redford, fără a-i sacrifica unicitatea sa politică şi socială. Regizor şi scriitor inteligent, prin Sundance Institute - organizaţie non-profit cu sediul în Utah, care sprijină activitatea realizatorilor de filme independente şi subvenţionează viitorii profesionişti în cinema - şi prin Festivalul de Film Sundance, oferă în fiecare an tot ce este mai bun în cinematografie pe plan mondial.