Rusia nu a retras trupele de la graniţa cu Ucraina, afirmă Pentagonul

Manevre militare în Rusia, arhivă
Manevre militare în Rusia, arhivă (Captură Youtube)

Secretarul american al Departamentului de Apărare, Chuck Hagel, a declarat, duminică, că Moscova nu şi-a retras trupele mobilizate la graniţa cu Ucraina, în ciuda afirmaţiilor efectuate în acest sens de Kremlin, a notat Mediafax.

„Din câte ştim noi, ruşii nu au plecat”, a precizat Hagel.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, săptămâna trecută, că a ordonat retragerea trupelor mobilizate lângă frontiera cu Ucraina, un anunţ fals care a avut ca efect o revitalizare pe termen scurt a economiei ruse.

„Preşedintele (rus Vladimir) Putin ar trebui să fie întrebat de ce pretinde că aceştia pleacă, când, în realitate, nu este deloc aşa”, a adăugat secretarul american.

Atitudinea Moscovei i-ar putea aduce un „beneficiu pe termen scurt” dar asta va conduce la o „izolare” mai accentuată a Rusiei, a precizat Hagel.

Vineri, Putin a efectuat o vizită la Sevastopol, în Crimeea, pentru a participa la parada militară cu ocazia zilei de 9 mai, purtând un discurs agresiv despre planurile Moscovei de a întregi Uniunea Sovietică.

„Poate că au sentimentul că sunt pe cale să câştige, dar lumea nu este o afacere pe termen scurt”, a adăugat Hagel, indicând că agresiunile Rusiei vor avea consecinţe grave.

În ciuda tonului aparent reconciliator adoptat de preşedintele rus, participarea la parada din peninsula Crimeea a provocat „exacerbarea tensiunilor” cu Occidentul, Crimeea fiind un teritoriu ucrainean a cărui anexare nu a fost recunoscută pe plan internaţional.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe