Macovei: Ucraina, Georgia şi Rep. Moldova trebuie integrate rapid în UE pentru a le proteja de Rusia

Monica Luiza Macovei
Monica Luiza Macovei (Epoch Times România)

Uniunea Europeană ar trebui să demareze un proces de integrare rapidă pentru Republica Moldova, Ucraina şi Georgia, ca măsură de combatere a planurilor de reîntregire a Uniunii Sovietice, demarate de preşedintele rus Vladimir Putin, a afirmat sâmbătă europarlamentarul Macovei, a notat Mediafax.

”Aşa îi putem proteja de Federaţia Rusă”, a spus Macovei, precizând că vicepremierul rus Dmitri Rogozin a ameninţat deja în mod public Republica Moldova dacă semnează Acordul cu UE.

Aceste măsuri au fost promovate de Macovei împreună cu colegii săi din ţările baltice şi Polonia în faţa Parlamentului European. În ciuda reformelor incomplete din ţările aflate într-un conflict îngheţat cu Rusia, o astfel de măsură s-ar alinia atât cu interesele Uniunii Europene cât şi a statelor ameninţate în mod direct de Kremlin.

”Uniunea Europeană nu vrea să lase aceste state în afară. Noi vrem să extindem spaţiul de democraţie şi de libertate. Nu vrem să le lăsăm afară. Asta este soluţia. Sigur, nu şi-au terminat toate reformele, dar le punem un mecanism special să continue să şi le facă”, a spus Macovei.

Aducerea Ucrainei în Uniunea Europeană ar însemna şi aducerea românilor din nordul Bucovinei în Uniunea Europeană, a adăugat Macovei.