Şapte cărţi de calitate ce merită citite în 2015

.
. (Epoch Times)

O privire mai atentă asupra noilor apariţii în domeniul cărţilor de calitate ne-a permis să găsim o serie de titluri foarte interesante în oferta editurilor româneşti. Pentru anul 2015, până când alte cărţi tentante vor vedea lumina tiparului, vă propunem şapte titluri care ne-au atras atenţia în mod deosebit.

Istoria tărâmurilor şi locurilor legendare de Umberto Eco, tradusă în română de Oana Sălişteanu este o operă cu pretenţii enciclopedice şi cu o înfăţişare foarte atractivă. Bogată în ilustraţii, ce ne transportă, prin lectură, în spaţiile legendare transmise în numeroase culturi, această carte de calitate, apărută la Grupul Editorial RAO, este un mijloc de lărgire a orizonturilor şi un declanşator al imaginaţiei. Fie că aceste spaţii au existat cu adevărat, fie că au fost văzute prin revelaţie, sau prin eforturi ale imaginarului colectiv, ele sunt moşteniri culturale deosebite.

Religiile lumii un volum colectiv substanţial, coordonat de Jean Delumeau, a fost tradus din limba franceză de nouă specialişti, şi se poate găsi la Editura Humanitas. Unul dintre aspectele deosebite ale acestei lucrări este multitudinea de voci de autoritate, ce discută dintr-o perspectivă internă “marile” religii ale lumii. Aşadar, aici nu avem doar monologul eseistic al unui istoric-spectator extern fenomenelor religioase, ci opinii ale unor cercetători implicaţi în domeniul religiei pe tema ritualurilor, a sacralităţii şi, mai ales, a virtuţilor, care sunt comune tuturor religiilor "mari".

În Patagonia de Bruce Chatwin consemnează cu mult talent descriptiv şi tensiune narativă călătoriile şi perioada de şedere a autorului pe meleagurile Americii de Sud. Traducerea în limba română a cărţii, inclusă în colecţia Hexagon, la Editura Polirom, aparţine doamnei Călina Cogălniceanu. Publicată pentru prima dată în 1977, această lucrare de calitate, ce se încadrează în sfera jurnalelor de călătorie, i-a adus consacrarea lui Chatwin, devenind un real bestseller la scurt timp de la publicare.

Realismul magic în proza latino-americană a secolului XX. (Re)configurări formale şi de conţinut de Rodica Grigore este o altă carte interesantă. Apărută la Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, acest studiu critic atinge reperele estetice proprii textelor acestui curent literar, totodată, contextualizându-le pentru conturarea imaginii de ansamblu a caracteristicilor în zona creaţiilor prozastice din America latină.

Sissi. Biografia împărătesei Elisabeta de Austro-Ungaria, scrisă de Angeles Caso, accesibilă în limba română prin traducerea doamnei Elena-Anca Coman, a apărut recent la Editura Corint. O descriere biografică îndeajuns de captivantă, această carte ne-o înfăţişează pe celebra suverană, considerată o emblemă a frumuseţii, inteligenţei şi rafinamentului, în toate aspectele personalităţii sale, adesea dominate de ambivalenţă şi complexitate.

Declaraţie de iubire de Gabriel Liiceanu, proaspăt apărută la Editura Humanitas, este o carte ce ne pune în faţa “edificiului afectiv” construit de autor, ale cărui surse de inspiraţie şi empatie emoţional-spirituale le-au constituit o serie de oameni de valoare. Astfel, persoane şi personalităţi precum Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, Constantin Noica, Petru Creţia, sau Andrei Pleşu au contribuit la consolidarea valenţelor spiritului autorului în mijlocul lumii prozaice şi ar putea contribui la fel de mult, prin lectură, la edificarea valorilor în mentalul publicului cititor.

Jules Verne. Paradoxurile unui mit de Lucian Boia este o altă carte interesantă nou-apărută la Editura Humanitas. Această lucrare eseistică, este deosebit de plăcut de lecturat, nu numai prin valenţele literare ale autorului, ci, în special, graţie subiectului. Este o carte despre o personalitate devenită mit: Jules Verne, autorul atât de îndrăgit în anii copilăriei noastre şi nu numai. Verne a fost un veritabil creator de mituri ştiinţifice şi civilizaţionale. Cartea problematizează, printre altele, calitatea de "profet" a faimosului scriitor. Este suficient să aruncăm o privire asupra Parisului în secolului XX ca să ne elucidăm. Lucrarea de faţă abordează “fenomenul” vernian din perspective multiple, pentru obţinerea unei înţelegeri cuprinzătoare a geniului şi vieţii celui care a fost Jules Verne.

Aici vom încheia sumara noastră listă a propunerilor de lectură, sperând că, prin sugestiile de mai sus, vă putem deschide apetitul nu doar pentru aceste şapte cărţi de calitate, ci şi pentru multe altele, la fel de bune precum cele descrise în articolul de faţă, care vor rămâne la voia dvs pentru explorare prin lectură.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură