Şase grei ai fotbalului din Dosarul Transferurilor încearcă să iasă din închisoare

(photos.com)

Ideea că greii fotbalului s-au împăcat cu faptul că rămân după gratii este infirmată de faptul că şase din cei opt condamnaţi în Dosarul Transferurilor au cerut din nou anularea pedepselor. Mihai Stoica, George Copos şi Gheorghe Popescu, încarceraţi la Penitenciarul Rahova, precum şi Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali care sunt la Penitenciarul Poarta Albă încearcă din nou să iasă din închisoare.

Cei doi care nu au depus astfel de cereri sunt Jean Pădureanu, care este la Spitalul Penitenciarului Jilava, şi Gigi Neţoiu, care este închis la Penitenciarul Craiova.

Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa, Jean Pădureanu, în vârstă de 78 de ani, ar putea ieşi de după gratiile penitenciarului Jilava datorită stării grave de sănătate. Medicii fac tot posibilul să-l ţină într-o stare stabilă pe "tata Jean".

Jean Pădureanu are pierderi de memorie, existând momente în care nu ştie unde se află. Ar putea fi eliberat condiţionat anul viitor, datorită vârstei înaintate, în cazul în care judecătorii nu vor decide eliberarea lui pe caz de boală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Sport