Şeful Poliţiei Locale Ploieşti, trimis în judecată de DNA

Şantaj, trafic de influenţă, folosirea bugetului instituţiei după bunul plac, concursuri de angajare aranjate, sunt doar câteva din acuzaţiile aduse de DNA lui Toader Cristinel.
Sigla DNA
Sigla DNA (Epoch Times România)
Loredana Diacu
22.12.2015

Directorul general al Poliţiei Locale Ploieşti a fost trimis luni în judecată de DNA, fiind acuzat de numeroase fapte de corupţie, printre care şantaj şi abuz în serviciu. Poliţia Locală Ploieşti şi Ministerul Finanţelor Publice s-au constituit părţi civile cu sumele de 722.138,24 lei respectiv 963.224 lei în acest caz.

Acuzaţiile aduse de DNA lui Toader sunt: şantaj (4 infracţiuni), folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (3 infracţiuni), efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată (12 acte materiale), abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, în formă continuată (2 infracţiuni) şi evaziune fiscală, în formă continuată.

În acest dosar, procurorii au mai decis trimiterea în judecată a doua societăţi comerciale, S.C. ZEDEKA ADVERTISING SRL Ploieşti şi S.C. ESROM ADVERTISING SRL Ploieşti, cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada martie 2013 - septembrie 2014, Toader Cristinel, în calitate de director general al Poliţiei Locale Ploieşti, a viciat concursurile organizate pentru ocuparea unor posturi vacante în cadrul acestei instituţii, în sensul că i-a constrâns pe membrii comisiilor de examinare să-i pună la dispoziţie subiectele pe care le-a furnizat mai multor candidaţi, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200 şi 1.000 euro.

Pentru a obţine subiectele, inculpatul Toader Cristinel l-a constrâns prin ameninţare cu pierderea postului, pe un membru în comisia de examinare, cel care a şi conceput subiectele şi care, în urma ameninţărilor, le-a pus la dispoziţia şefului său.

Toader mai este acuzat că în perioada 2012 – 2014, deşi deţinea funcţia publică de director general al Poliţiei Locale Ploieşti, în mod repetat, Toader Cristinel a coordonat, prin persoane interpuse, întreaga activitate a S.C. ESROM ADVERTISING SRL Ploieşti (în care a deţinut anterior calitatea de asociat/administrator) şi S.C. ZEDEKA ADVERTISING SRL Ploieşti (la care mama sa a avut calitatea de asociat), desfăşurând în numele acestora activităţi producătoare de venituri pentru sine sau pentru altul, constând în închirierea de panouri publicitare.

Activităţile sunt incompatibile cu funcţia respectivă, deoarece, potrivit Legii nr. 155/2010 a poliţiei locale, poliţistului local îi este interzis să efectueze direct sau prin persoane interpuse activităţi de comerţ ori să participe la administrarea sau conducerea unor operatori economici.

Procurorii mai susţin că în perioada 2013 - 2015, şeful Poliţiei Locale Ploieşti a avizat plata consumurilor de carburant pentru un autoturism aflat în dotarea instituţiei care nu a fost utilizat în interesul acesteia şi a dispus plata drepturilor salariale către doi angajaţi, deşi aceştia nu şi-au desfăşurat efectiv activitatea în cadrul şi în interesul entităţii angajatoare, conform fişei postului, prejudiciind bugetul acesteia cu suma totală de 14.040, 25 lei.

Unul dintre cei doi angajaţi, pontat şi remunerat necuvenit, a desfăşurat în realitate activităţi comerciale private, în interesul personal al lui Toader Cristinel, iar celălalt şi-a desfăşurat activitatea în interesul Primăriei Ploieşti.

Nu în ultimul rând, Toader Cristinel a achiziţionat în perioada 2012 – 2014 de la mai mulţi agenţi economici bunuri, lucrări şi servicii, exclusiv prin cumpărare directă, în afara mediului concurenţial, cu divizarea achiziţiilor publice şi folosirea unei metode de calcul care a condus la subevaluarea valorii achiziţiei, fără a o estima fundamentat, respectiv fără a asigura utilizarea eficientă a fondurilor publice.

De asemenea, în perioada 2013 – 2014, Toader Cristinel, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, a participat la două programe de pregătire profesională destinate consilierilor juridici ai instituţiei.

Prin cele două fapte de abuz în serviciu (achiziţii şi participare nelegală la programe de pregătire) bugetul instituţiei a fost prejudiciat cu suma totală de 708.097,99 lei.

Procurorii mai arată că în perioada 2010-2014, S.C. Esrom Advertising SRL Ploieşti şi S.C. Zedeka Advertising SRL Ploieşti, controlate de către Toader Cristinel, în mod repetat, au evidenţiat în contabilitate cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale, constând în 564 de facturi având ca obiect prestarea de servicii fictive emise de mai multe firme, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul statului, în valoare totală de 839.939 lei, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. aferentă.

Poliţia Locală Ploieşti şi Ministerul Finanţelor Publice s-au constituit părţi civile cu sumele de 722.138,24 lei respectiv 963.224 lei iar procurorii au dispus măsura sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin lui Toader Cristinel şi asupra conturilor S.C. Esrom Advertising SRL Ploieşti şi S.C. Zedeka Advertising SRL Ploieşti.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor