Şeful UDMR nu se delimitează de Coaliţia PSD-ALDE: "Să ne aruncăm în gol acum nu este poate cea mai inspirată decizie"

Deşi mai mulţi membri ai comunităţii maghiare au cerut ca UDMR să se delimiteze de coaliţia de guvernare după scandalul declanşat de adoptarea controversatelor "OUG-elefant", liderul Uniunii, Kelemen Hunor, refuză argumentând că o astfel de decizie nu ar fi poate "cea mai inspirată".
Kelemen Hunor
Kelemen Hunor (Florin Chirilă/Epoch Times)

Nu este o decizie inspirată ca UDMR să renunţe, în acest moment, la colaborarea parlamentară cu coaliţia de guvernare înainte să vadă dacă funcţionează sau nu - e ca şi cum s-ar arunca în gol, din moment ce opoziţia nu este unită şi nu poate obţine ceva sigur din zona asta, a declarat preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor, adăugând că acceptă şi încearcă să înţeleagă raţionamentul solicitării venite din partea mai multor membri ai comunităţii maghiare.

"De fapt, nici nu am încercat să vedem cum funcţionează acest parteneriat parlamentar, această colaborare parlamentară, fiindcă abia a început sesiunea parlamentară. Eu, totuşi, spun că ar trebui să vedem dacă funcţionează sau nu. Noi am prevăzut că la sfârşitul sesiunilor parlamentare, în cazul nostru la sfârşitul sesiunii de primăvară, vom face o analiză şi dacă vom constata că lucrurile nu merg, se poate întrerupe. Dar să rupi o astfel de colaborare fără să încerci să o umpli de conţinut, fără să vezi dacă funcţionează sau nu, nu este poate cea mai inspirată decizie. Dar s-ar putea să ajungem acolo, la un moment dat", a declarat Kelemen Hunor, citat de Agerpres.

Conform protocolului parlamentar dintre UDMR şi coaliţia de guvernare, susţinerea se acordă în domeniile în care Uniunea este consultată şi dacă se ajunge la o înţelegere. Politicianul maghiar a amintit că UDMR a criticat modul în care s-a făcut modificarea Codurilor penale, în legătură cu care nu a fost consultată şi pe care a considerat-o o greşeală.

"Eu nu aş începe sesiunea cu o astfel de decizie, mai ales că în acest moment, în privinţa Codurilor, noi am criticat coaliţia şi Guvernul, în primul rând. Am spus de la bun început că nu suntem de acord cu ceea ce au făcut şi nu am fost solidari cu deciziile Guvernului şi cu deciziile coaliţiei, fiindcă nici nu era cazul şi noi am considerat că este o greşeală. Noi suntem în acest moment la început de mandat şi trebuie să vedem cum putem proiecta următorii trei-patru ani, cu cine, în ce condiţii şi în ce termeni. Dacă renunţi la această colaborare, ar trebui să închei o altă înţelegere cu cineva, cu opoziţia bănuiesc, dar nu există opoziţie unită. Ar trebui să promită ei ceva sau, să ne aruncăm în gol înainte să încercăm dacă funcţionează sau nu funcţionează, nu mi se pare cea mai inspirată decizie", a punctat Kelemen.

Potrivit publicaţiei citate, o petiţie online a fost lansată zilele trecute de organizatorii manifestaţiilor de protest de la Odorheiu Secuiesc, prin care se cere parlamentarilor UDMR să se delimiteze "categoric faţă de actualul Guvern şi să denunţe orice fel de parteneriat cu puterea politică". Iniţiatorii petiţiei le-au transmis parlamentarilor maghiari că nu au primit mandat pentru a intra "într-un parteneriat cu un asemenea guvern" şi de a-i apăra pe cei care încalcă legea, acest lucru fiind "inacceptabil".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne