Senatul decide. Preşedinţii de partide nu vor beneficia de proteţia SPP

Senatul a decis miercuri că nu este cazul ca activitatea SPP să fie secret de stat şi nici ca preşedinţii de partide parlamentare să beneficieze de protecţia "băieţilor cu ochi albaştri".
Lucrări în Plenul Senatului
Lucrări în Plenul Senatului (Epoch Times România)

Senatorii au adoptat miercuri OUG nr. 43/2015 dată de fostul Guvern Ponta, privind unele măsuri pentru asigurarea mijloacelor de transport destinate activităţii de curierat a materialelor clasificate, însă a eliminat din textul actului normativ prevederile potrivit cărora "activitatea Serviciului pentru Protecţie şi Pază constituie secret de stat", iar de serviciile SPP ar fi urmat să beneficieze şi preşedinţii de partide parlamentare, relatează Agerpres.

De asemenea, senatorii au abrogat şi prevederea potrivit căreia "SPP poate suplimenta, în limita efectivelor aprobate, forţele şi mijloacele destinate prin lege protecţiei demnitarilor străini, pe timpul şederii lor în România, la cererea acestora, contra cost".

For decizional pe acest act normativ este Camera Deputaţilor.

Reamintim că pe 14 octombrie a.c., guvernul Ponta a adoptat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care prevedea, printre altele, că vestitul SPP va putea asigura protecţie şi în cazul unor demnitari şi foşti demnitari, inclusiv preşedinţi ai partidelor parlamentare, la cererea acestora şi cu aprobarea CSAT.

După adoptarea ordonanţei, nu mai puţin de 22 de organizaţii neguvernamentale i-au solicitat Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională actul normativ, arătând că aceasta încalcă articolul 115 din Constituţie, adică nu este motivată de vreo situaţie extraordinară care să justifice înlocuirea Parlamentului, ca putere legiuitoare.

"Ordonanţa 43/2015 modifică Legea 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea SPP, şi a fost adoptată de guvern imediat după accidentul în care un poliţist a murit însoţind coloana oficială a ministrului de Interne Gabriel Oprea. Acest accident a pus în discuţie modul în care fusese constituită respectiva coloană oficială şi dacă ministrul Oprea avea sau nu dreptul legal la ea.

Ordonanţa 43 include şefii de partid în sfera persoanelor care pot beneficia de o coloană oficială şi instituie regula gratuităţii protecţiei SPP pentru orice beneficiar. Până acum, protecţia SPP pentru cei care nu erau demnitari în funcţie putea fi acordată doar contra cost, nu gratis. Guvernul nu a justificat sub nicio formă urgenţa modificării Legii nr. 191/1998. De altfel, ea a fost strecurată printre alte modificări şi figurează în finalul ordonanţei", au arătat ONG-urile. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

Mai amintim în context că tot astăzi Senatul a respins şi ordonanţa prin care fostul guven majorase salariile pentru 48 de foşti înalt demnitari, printre care preşedintele ţării şi premierul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne