Serviciul Secret Ucrainean: Medvedev ar fi promis arme rebelilor – înregistrare

Dmitri Medvedev
Dmitri Medvedev (Sean Gallup / Getty Images)

În 6 ianuarie, Serviciul Securităţii de Stat al Ucrainei (SBU) a publicat înregistrarea unei convorbiri telefonice care sugerează că premierul rus Dmitri Medvedev ar fi promis unuia dintre liderii cazaci ai Republicii Populare Lugansk că îi va echipa cu arme grele şi va pune la dispoziţia separatiştilor mai mulţi experţi militari.

Conform SBU, citat de Kievpost, oamenii care vorbeau la telefon erau Pavel Driomov, unul dintre şefii cazaci, şi un membru al unităţii sale, Yevhen (Borshtch). Tot în 6 ianuarie, SBU a publicat o altă înregistrare a convorbirilor telefonice dintre Driomov şi membrii unor grupuri teroriste, care au spus că oraşul Zolote din Lugansk Oblast a fost bombardat în 1 ianuarie.

Anterior SBU o furnizat o altă înregistrare în care separatiştii susţinuţi de Rusia au mărturisit că bombardamentele continuă în estul Ucrainei. De asemenea, în 6 decembrie, SBU a publicat o conversaţie telefonice interceptată în care membri ai autoproclamatei Republici Populare Doneţk au declarat că au deschis focul în apropiere de satul Novobakhmutivka, provocând victime în rândul civililor.

Dedesubt se află transcrierea completă a unei conversaţii telefonice interceptate:

Pavel Driomov (poreclit Batia): Ghici cu cine m-am întâlnit tocmai acum?

Yevhen: Poate cu Tambov?

PD: M-am întâlnit cu Dmitri Medvedev.

Yevhen: Oh, bravo. Şi cum era?

PD: Bine. A reuşit să ne obţină lansatoare multiple de rachete de tip Grad, armeautomate şi a spus că (Ihor) Plotnitski (liderul autoproclamatei Republici Populare Lugansk) o să ne ceară scuze. Va reveni din Moscova şi va ţine un discurs televizat în care va cere scuze primei unităţi cazace, deoarece ei au luptat mereu pentru ţară şi sunt cei mai buni.

Yevhen: Chiar?

PD: Da. Ne vor lăsa să ne păstrăm aceeaşi emblemă, un nume pentru unitate şi steagul nostru.

Yevhen: Cui îi pasă!

PD: Ne vor da tancuri, ne vor da orice. Ştii cum ne-a numit? “Voi sunteţi avangarda cazacilor Federaţiei Ruse”. Cel mai important este faptul că vom primi toate armele înainte de 15 ianuarie. Tambov a primit ordine să ne dea tancuri, maşini de teren şi arme.

Yevhen: Ne vor da toate acestea?

PD: Şi ceea ce este cel mai important, am fost martor când Medvedev a dat ordinul să ni se trimită experţi militari, şi nu consilieri fără experienţă. Aceşti experţi chiar ne pot învăţa oamenii cum să facă lucrurile bine. Ei sunt soldaţi adevăraţi şi am încredere în ei. Aceste lucruri le-am auzit personal.

Yevhen: Wow!

PD: Tipule, îţi dai seama – am numărul de telefon al lui Medvedev! Nu vreunui asistent, ci numărul său! Şi este interesant că el va invita oficial 125 de copii din Gorlivka şi Stakhanov, în 5 ianuarie, pentru a vedea bradul de Crăciun din Kremlin! Acum ştirile proaste.

Yevhen: Da.

PD: Duminică “Tambov” va verifica totul, aşa că trebuie să îi arătăm depozitele, Şcoala Nr. 6, unde ne este sediul.

Yevhen: La naiba, dar clădirea Şcolii Nr. 6 este cam nepregătită, Pavel Leonidovici.

PD: O vom face! El trebuie să vadă zidurile şi apoi ne va da tot ce ne trebuie.

Comentariu din partea SBU: Kuzovliov Sergei Iurievici (numele de război Tambov, Ignatov), un general-maior rus, este şeful lui Driomov.