Steriu: Dacă ne străduim, peste 40 de zile îl vom putea instala pe Băsescu în Palatul Victoria

PMP este partidul de care PSD şi PNL trebuie să se teamă, pentru că, fără el, nu vor pune prim-ministru la Palatul Victoria după alegerile parlamentare, a opinat Valeriu Steriu, preşedintele executiv al partidului fondat de Traian Băsescu.
Valeriu Steriu,vicepreşedinte UNPR
Valeriu Steriu,vicepreşedinte UNPR (Epoch Times România)

Dacă membrii Partidului Mişcarea Populară se vor strădui să dea fiecare picătură de energie în campania electorală care urmează, peste 40 de zile va putea fi îndeplinit obiectivul de a-l instala pe Traian Băsescu la Palatul Victoria, a declarat, duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor PMP, preşedintele executiv al formaţiunii, Valeriu Steriu.

"Pentru politica românească astăzi este o zi importantă pentru că PSD-ul şi PNL-ul înţeleg că nu se poate face politică fără PMP. Suntem partidul de care trebuie să se teamă pentru că fără noi nu vor pune primul-ministru la Palatul Victoria la 11 decembrie. Este astăzi o zi importantă pentru că îl avem astăzi, alături de noi, pe omul care a condus ţara vreme de un deceniu şi este omul care a condus de la Palatul Cotroceni.

Dacă vom munci bine în următoarele 40 de zile, dacă ne vom strădui să dăm fiecare picătură de energie în campania care urmează, peste 40 de zile îl vom putea instala într-un alt palat, îl trimitem în Palatul Victoria", a precizat Valeriu Steriu, citat de Agerpres.

În opinia politicianului, fuziunea dintre PMP şi UNPR-ul fondat de Gabriel Oprea reprezintă, probabil, "cea mai importantă mişcare politică din ultimii ani".

"Avem astăzi toate ingredientele necesare pentru a avea succes în alegeri. Iar aceste ingrediente sunt cei mai buni candidaţi pe care i-aţi văzut mai devreme, avem cele mai unite organizaţii şi cele mai puternice, avem cea mai realistă ofertă electorală şi cu siguranţă avem cea mai puternică locomotivă electorală, preşedintele Traian Băsescu", a adăugat Valeriu Steriu.

Preşedintele executiv al PMP a mai precizat că electoratul trebuie convins, făcut să înţeleagă, că PMP este singurul partid care dispune de oameni care "au trecut prin încercări, cu experienţă, care ştiu să ofere la momentele cele mai dificile soluţiile cele mai bune", spre deosebire de Uniunea Salvaţi România (USR).