SUA, la un pas de sinucidere naţională?

Alegerile de la mijlocul mandatului din 8 noiembrie au reprezentat o cotitură în istoria modernă a Americii. Implicaţiile alegerii unui preşedinte pe care publicul îl dezaprobă puternic şi care este în general un eşec, în detrimentul unui fost preşedinte controversat, dar fără îndoială capabil şi de succes, sunt foarte grave.

Faptul că democraţii şi aliaţii lor înfocaţi din mass-media naţională au reuşit să transmită colosala calomnie potrivit căreia fostul preşedinte Donald Trump este un susţinător al violenţei şi o ameninţare la adresa sistemului constituţional ar putea fi interpretat ca un pas uriaş spre sinuciderea naţională despre care Abraham Lincoln susţinea că ar fi singura cale prin care proiectul american ar putea eşua.

Fostul director al CIA John Brennan l-a numit pe Trump trădător; fostul director al Serviciului Naţional de Informaţii - James Clapper - a declarat, ca un fapt stabilit, că Trump este un agent al serviciilor secrete ruseşti. Corupţia FBI şi a agenţiilor de informaţii în difuzarea infamului dosar Steele finanţat de personalul de campanie a lui Hillary Clinton ca fiind informaţii autentice - în care se susţinea că Trump era complet nepotrivit pentru o funcţie publică - precum şi profunda lipsă de onestitate a fostului director al FBI James Comey, care a muşamalizat presupusa distrugere de către Hillary Clinton a probelor de pe telefoanele sale şi a emis mandate de supraveghere [a membrilor echipei Trump n.t.] pe baza unor declaraţii false, în timp ce încerca să distrugă preşedinţia Trump, au scăpat de pedeapsa legală prin letargica anchetă Durham - şi este acum clar că nu va exista nicio pedeapsă pentru nimic din toate acestea.

Totuşi, Trump este protagonistul pătat. Păcăleala privind coluziunea lui cu Rusia a fost cea mai monstruoasă defăimare generată vreodată unui preşedinte american. Punerea lui sub acuzare fără temei, pentru o convorbire telefonică inofensivă cu preşedintele Ucrainei despre activităţile comerciale ale familiei Biden în ţara celui din urmă - acum cunoscută ca atare, dar fiind probabil un incident de suprimare politică a funcţionării normale a justiţiei americane - se înscrie în aceeaşi categorie de utilizare abuzivă a sistemului politic pentru cele mai josnice şi distructive scopuri partizane.

Este evident că potenţialele milioane de buletine de vot colectate care nu au putut fi verificate la alegerile prezidenţiale din 2020 ar fi putut cu uşurinţă să furnizeze schimbarea de 50.000 de voturi necesară în Pennsylvania şi în alte două state pentru a întoarce alegerile în favoarea lui Trump în Colegiul Electoral. Lipsa de onestitate a zidului de piatră al mass-mediei generale potrivit căruia alegerile prezidenţiale din 2020 au fost imaculate este agravată de abdicarea sistemului judiciar de la rolul său şi de reafirmare a refuzului de a lua în considerare anularea rezultatului aparent al alegerilor prezidenţiale.

Strategii democraţi merită un punctaj aproape maxim pentru raţionamentul tactic: Au adunat o mare majoritate din rândul alegătorilor tineri, insistând pe problema avortului, subliniind reducerea pedepselor pentru marijuana şi susţinând proiectul de scutire de la plata împrumuturilor studenţilor. Acest lucru, împreună cu presiunea maliţioasă şi onctuoasă în ceea ce priveşte "siguranţa democraţiei" ca eufemism pentru aberaţia defăimătoare că Trump era o ameninţare la adresa Constituţiei - au sucit minţile unui număr suficient de alegători pentru a obţine un rezultat periculos de pervers. Strategii au renunţat destul de rapid la fostele calomnii conform cărora Trump ar fi rasist, homofob şi misogin.

Adunând toate voturile exprimate pentru toate funcţiile disputate la alegerile de jumătate de mandat, republicanii i-au depăşit peste tot pe democraţi. Democraţii au luat doar ceea ce au avut nevoie. Politica este o ocupaţie notoriu de nedreaptă; Trump este, în mod obiectiv, poate printre cei mai de succes 10 deţinători ai acestei funcţii. Dar şi-a făcut mult rău lui însuşi prin lipsa sa de discernământ în relaţiile publice, iar acest fapt în mâinile monopolului politic şi social media al duşmanilor săi, care lucrează cu strategii şi sabotorii din conducerea democrată au câştigat, din păcate, meciul.

Dar chiar şi alegătorii care au dat un rezultat atât de ambiguu pe 8 noiembrie au trădat îngrijorarea că incompetenţa administraţiei Biden, dublată de duplicitatea liderilor democraţi din Congres, nu poate continua la nesfârşit. Au demonstrat că Trump nu este omul care să-i oprească şi să destrame guvernul şi să-l repopuleze cu oameni cu mâinile curate.

Trump mai are, încă, o şansă de a finaliza sarcina pe care a început-o, de a scoate Partidul Republican din nivelul de club de ţară pentru a-l face să devină reprezentantul claselor defavorizate, muncitoare şi de mijloc din America, şi de a curăţa infestarea bipartizană de agenţii şi servitori decăzuţi ai statului politic şi administrativ federal. Dar fostul preşedinte este departe de a nu avea nicio vină pentru propriile necazuri. El a avertizat cu privire la pericolele colectării de voturi în 2020, dar nu a luat măsuri preventive sau de urmărire eficientă şi contestare a punctelor vulnerabile. În schimb, am avut parte de eforturile bine intenţionate, dar complet ineficiente, ale lui Rudolph Giuliani şi Sidney Powell.

Pentru a-şi prezenta cazul în mod plauzibil, el trebuia neapărat să evite genul de scandal care a avut loc la 6 ianuarie 2021. Dar faptul că preşedinta Nancy Pelosi şi primarul Washingtonului, Muriel Bowser, nu au acordat nicio atenţie avertismentelor lui Trump că lucrurile ar putea scăpa de sub control şi propunerii lui ca 20.000 de membri ai Gărzii Naţionale să fie desfăşuraţi indică faptul că rolul democraţilor a fost mult mai puţin inocent decât pretind ei.

Dar Trump ştia cu ce oameni disperaţi şi sordizi avea de-a face şi nu are o scuză credibilă pentru că a fost atât de nesăbuit. Acest lucru l-a condamnat să fie nevoit să continue să sublinieze neregulile din alegerile din 2020 pentru a justifica chemarea unei mulţimi atât de mari şi nemulţumite în faţa Congresului, pe 6 ianuarie 2021. Bineînţeles, el nu a sperat într-o insurecţie mai mult decât senatorii. Mitch McConnell şi Chuck Schumer sunt cei care au făcut-o.

Singura modalitate de a finaliza opera lui Trump şi de a-i dezrădăcina şi extermina politic pe cei care au corupt armele agenţiilor de intelligence şi justiţiei guvernului federal şi au strecurat prin media politică naţională - dispreţuitoare, dar perfid de influentă - ura împotriva lui Trump, este ca Trump să identifice şi să sprijine un succesor al său la preşedinţie.

El nu ar trebui să folosească schema de joc din 2016 şi să îi insulte pe toţi ceilalţi republicani proeminenţi. Trump a avut destule probleme cu duşmanii săi republicani, oricât de sfidători ar fi mulţi dintre ei, şi a făcut bine că a câştigat primul tur şi a fost atât de aproape în al doilea. A treia rundă, săptămâna trecută, a fost o dezamăgire acută, iar Partidul Republican nu are nevoie, iar publicul american nu îşi doreşte un război intern de amploare care ar face ravagii dacă Trump ar dori o nouă nominalizare prezidenţială.

Dar un alt candidat care să se angajeze în mod plauzibil la adoptarea programului lui Trump şi care să fie susţinut de Trump, dar nu stigmatizat de acesta, ar putea conduce epurarea politică naţională de care este nevoie, cu siguranţă.

Pentru prima dată în istoria sa, odată cu această administraţie, politica publică a Statelor Unite este acum puternic influenţată de o gaşcă de subversivi, şarlatani şi fanatici inadaptaţi care urăsc în mare parte America şi care cred că America este o ţară vinovată care trebuie destructurată în mod substanţial şi umilită din punct de vedere moral. Cele trei sferturi dintre americani - care consideră în mod corect că America se află acum pe o cale greşită - nu-l vor "cumpăra" din nou pe Trump, dar ar sprijini un candidat susţinut de Trump, care urmează programul Trump. Asta este acum tot ce se poate face.

Şi ce trebuie făcut dacă America vrea să evite un nou declin abrupt către starea de "gigant jalnic şi neajutorat" anunţată de Richard Nixon sau către sinuciderea naţională exprimată de Lincoln. Dezastrul alegerilor de la jumătatea mandatului şi răspunsul general la acesta justifică, din păcate, astfel de presimţiri.