Trupe ruseşti de paraşutişti trimise în triunghiul frontierei siriene

Tensiunile militare de la graniţele Siriei cu Irakul şi Iordania s-au amplificat duminică, în a doua zi a vizitei preşedintelui american Donald Trump în Arabia Saudită, după sosirea primelor trupe terestre ruseşti în sudul Siriei cu misiunea de a ocupa poziţii opuse celor ale SUA şi ale unităţilor de elită ale coaliţiei conduse de americani în ţara arabă.
Soldaţi ruşi în Siria.
Soldaţi ruşi în Siria. (Vasily Maximov/AFP/Getty Images)

Surse militare ale Debkafile au precizat că, în timp ce preşedintele american se pregătea să încheie cele două zile ale vizitei în capitala saudită cu un discurs major privind Islamul, înainte de a pleca spre Israel, un contingent de paraşutişti şi forţe speciale ruseşti a sosit la Suweida. Contingentul s-a alăturat armatei siriene, forţelor Hezbollah şi altor aliaţi pro-iranieni care deja sunt pregătiţi să se confrunte cu unităţile de elită americane, iordaniene, britanice şi norvegiene pentru controlarea graniţei strategice irako-siriene pe o distanţă de 600 km şi a punctelor sale vamale cheie.

Sursele respective au afirmat că paraşutiştii trimişi în noua misiune aparţin Brigăzii ruseşti nr. 31, care este, de asemenea, staţionată în Siria. Sursele au adăugat că paraşutiştii sunt însoţiţi de membri ai trupelor speciale Spetsnaz.

Ei reprezintă primul contingent de trupe terestre trimis de Moscova în sudul Siriei, unde operaţiunile ruseşti au fost limitate până acum la raiduri aeriene ocazionale.

Conform surselor militare siriene, soldaţii ruşi se află în zonă doar pentru a pregăti şi direcţiona unităţile militare siriene care luptă în această parte a Siriei. Această afirmaţie este similară celei a SUA, potrivit căreia forţele sale speciale se află în aceeaşi regiune pentru a susţine forţele rebele ale Armatei Siriene Libere, pe care le-au pregătit în Iordania.

Totuşi, în acest moment trupele americane şi ruseşti sunt poziţionate practic “faţă în faţă”. Atât americanii cât şi ruşii stau în spatele unor forţe care se luptă între ele pentru controlarea graniţei Siriei cu Irakul şi a punctului vamal cheie Al-Tanf, care este localizat în triunghiul de frontieră siriano-irakiano-iordanian.

SUA şi administraţia Trump sunt hotărâte să împiedice căderea acestor poziţii în mâinile Iranului şi a miliţiilor sale şiite, care urmăresc să deschidă rutele terestre iraniene spre Siria şi Marea Mediterană. Moscova, prin mişcarea sa de duminică, a semnalat că este la fel de hotărâtă să susţină eforturile militare siriano-iraniene depuse în vederea subminării planului Washingtonului.

De asemenea, website-ul Debkafile a precizat că forţa siriană-pro-Iran-Hezbollah din sudul Siriei şi-a reluat sâmbătă înaintarea de-a lungul graniţei irakiene, la două zile după ce au suferit pierderi puternice cauzate de un atac aerian american asupra convoaielor sale. Surse militare siriene au raportat că au ocupat regiunea Suweida şi alţi 60 km pătraţi. Acest lucru îi aduce mai aproape de punctul vamal strategic Al-Tanf, situat la intersecţia graniţei siriene cu Irakul şi Iordania. Al-Tanf este controlat de forţele americane şi alte unităţi pentru operaţiuni speciale.

Sosirea paraşutiştilor ruşi în această regiune fierbinte, duminică, oferă un test important în ceea ce priveşte asigurarea făcută de Donald Trump liderilor saudiţi şi conducătorilor din Golful Arab referitor la hotărârea administraţiei sale de a bloca înaintarea militară iraniană şi a grupului libanez Hezbollah prin Orientul Mijlociu, şi de a da uitării ravagiile făcute [de aliaţii SUA din Golf] în Siria, Irak şi Yemen.

Reuşita operaţiunii militare conduse de SUA de a controla frontiera siriano-irakiană va face ca politica externă a lui Trump să fie onorată de aliaţii săi din regiunea volatilă. Dar o înfrângere pe câmpul de luptă în favoarea forţelor siriene şi Hezbollah, cu susţinerea ruşilor şi iranienilor, cu siguranţă va atenua câştigurile obţinute de liderul american în timpul călătoriei sale în Orientul Mijlociu.