Turcan: După un comportament "noaptea ca hoţii", au trecut la un comportament "ziua ca prefăcuţii"

Raluca Turcan(Presedinte PNL),
Raluca Turcan(Presedinte PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)

Este inadmisibil faptul că proiectul de modificare a legilor justiţiei urmează să fie discutat în Parlament în procedură de urgenţă, a transmis marţi, la Parlament, liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan.

"După un comportament "noaptea ca hoţii", au trecut la un comportament "ziua ca prefăcuţii". Alianţa PSD-ALDE s-a prefăcut că poartă dezbaterea pe legile justiţiei, s-a prefăcut că intenţionează să obţină avizul Comisiei Europene. Constatăm cu neplăcută surprindere că termenele de dezbatere în Parlament pe legile justiţiei se suprapun pe termenele din dosarele inculpaţilor Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu", a declarat Raluca Turcan.

Fosta şefă PNL consideră "inadmisibil" ca aceste legi atât de sensibile, care vizează un întreg sistem care se constituie într-o putere a statului român, în echilibru cu alte puteri ale statului, să fie trecute pe repede înainte doar pentru că "rezolvă problemele murdare" pe care le au liderii partidelor aflate la guvernare.

"Este sfidător modul în care cei din Alianţa PSD-ALDE au înţeles să trateze un subiect atât de sensibil, la care se uită toată lumea în spaţiul public, şi cu o sfidare fără seamăn practic îşi rezolvă problemele penale prin Parlamentul României", a adăugat Turcan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne