Un monument gigant de peste 4.500 de ani vechime, descoperit la o distanţă de 1,6 km de Stonehenge

Stonehenge
Stonehenge (Thinkstock)

Unul dintre cele mai mari monumente preistorice ale Europei a fost descoperit sub pământ la o distanţă de 1,6 km de Stonehenge, conform Daily Mirror.

Arheologii, folosind radare speciale, au descoperit cel puţin 90 de monoliţi din piatră, unii având o înălţime de aproximativ 4,60 m, care au format la un moment dat o arenă în Salisbury Plain, Wilts.

Este posibil ca locul să fi fost folosit pentru ritualuri religioase cu peste 4.500 de ani în urmă.

Pietrele se află îngropate la un metru sub pământ la Durrington Walls, iar monumentul a primit numele de Super-henge.

Experţii consideră că pietrele enorme au fost răsturnate în mod deliberat pentru a ajuta la crearea unei creste de pământ în forma literei C, structură care se poate vedea în prezent.

În ciuda descoperirii, arheologii nu cunosc deocamdată amănunte despre structură.

Unul dintre principalii arheologi ai proiectului, profesorul Vince Gaffney de la Universitatea Bradford, a declarat: “Este cu adevărat remarcabil. Nu credem că mai există ceva asemănător în alte locuri. Este ceva complet nou iar mărimea sa este extraordinară.

“Avem în faţă unul dintre cele mai mari monumente de piatră din Europa, care stă sub nasul nostru de aproximativ 4.000 de ani.”

El a declarat că este posibil ca pietrele să fi fost plasate acolo de aceeaşi oameni care au construit Stonehenge în urmă cu 5.000 de ani.

Bradford a adăugat: “Aceste lucruri sunt magnifice, proiectate să impresioneze şi să fie impunătoare, să ofere ideea de autoritate celor vii şi celor morţi.

Până acum au fost descoperite 90 de pietre, similare cu cele folosite pentru Stonehenge, dar experţii consideră că ar putea să existe mai multe.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Societate, cultură