Universitatea Naţională de Apărare, acuzată că îl "spală" şi pe "plagiatorul" Florentin Pandele

Acuzat că şi-a plagiat cel puţin o treime din teza de doctorat, primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, găseşte susţinere din partea Universităţii Naţionale de Apărare, la fel cum a găsit şi ministrul de Interne, Petre Tobă.
Emilia Şercan
Emilia Şercan (Florin Chirilă/Epoch Times)

La scurt timp după ce a dezvăluit că Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" (UNAp) din Bucureşti l-a spălat - "în cel mai scandalos mod posibil" - pe ministrul de Interne, Petre Tobă, de acuzaţia de plagiat, jurnalista Emilia Şercan a atras atenţia, într-un articol publicat în PressOne alături de colega sa Iulia Marin, că acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul primarului din Voluntari, Florentin Pandele.

"Universitatea Naţională de Apărare lucrează şi pentru apărarea plagiatorului Florentin Pandele. Nici în cazul lui Comisia de Etică nu a considerat că are de-a face cu un plagiat şi a precizat în raportul pe care l-a întocmit că este vorba despre "similitudini".

Scandalos în cazul lui Pandele este faptul că acei profesori care au verificat acuzaţiile de plagiat aduse primarului din Voluntari spun că acesta nu a săvârşit abateri de la regulile de bună conduită în cercetare-dezvoltare, aşa cum erau ele reglementate la momentul respectiv.

Adică în 2008, plagiatul nu era considerat abatere etică majoră, pentru că nu exista, probabil, nicio lege a ghilimelelor. Motiv pentru care, Comisia de Etică a UNAp recomandă ca plagiatorul Pandele să rămână cu titlul de doctor", a scris luni seară, pe contul său de Facebook, jurnalista Emilia Şercan.

Raportul Universităţii Naţionale de Apărare în care se recomandă menţinerea titlului de doctor pentru Florentin Pandele - soţul primăriţei Capitalei, Gabriela Firea - are însă un rol consultativ pentru Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care urmează să se pronunţe în curând pe marginea acestui caz.

Florentin Pandele, absolvent al Universităţii Naţionale de Apărare, a primit titlul de Doctor în Ştiinţe Militare în 2008, sub conducerea prof. univ. dr. Vasile Mihail Ozunu, actualul director al Colegiului Naţional de Apărare şi fost secretar de stat în Ministerul Apărării în mandatul lui Gabriel Oprea (de altfel, a făcut parte din comisia care, în 2001, i-a acordat lui Oprea titlul de profesor universitar).

Teza de doctorat a lui Pandele a fost analizată de jurnalista Iulia Marin care a ajuns la concluzia că peste o treime este copiată grosolan din alte surse.

Pentru mai multe detalii despre acest subiect intraţi aici.