UNPR îşi modifică statul. Gabriel Oprea primeşte funcţia de preşedinte fondator

Pus sub urmărire penală în două dosare, Gabriel Oprea a decis recent să-şi dea demisia de la şefia UNPR. Colegii săi au considerat însă că generalul nu poate să rămână fără nicio funcţie în cadrul partidului, astfel că au modificat statului şi l-au desemnat "preşedinte fondator".
Gabriel Oprea
Gabriel Oprea (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
26.03.2016

Gabriel Oprea a fost numit preşedinte fondator al Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), decizie luată sâmbătă de cei aproximativ 500 de delegaţi prezenţi la Conferinţa Naţională a partidului.

Pentru ca acest lucru să fie posibil a fost nevoie de modificarea statutului formaţiunii. Prin această decizie, luată în unanimitate, UNPR îşi va asuma istoria, a subliniat Eugen Nicolicea, vicepreşedinte al UNPR.

"Preşedintele fondator, cel care a înfiinţat acest partid şi l-a înscris la tribunal este Gabriel Oprea (...) Se introduce un aliniat nou în statut, aliniatul V şi anume: preşedintele fondator al UNPR este Gabriel Oprea", a anunţat Nicolicea, toţi cei din sală primind vestea cu aplauze.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea nu a participat la eveniment .

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor