Veste proastă pentru bucureşteni. Cresc preţurile la gigacalorie în Capitală

.
. (BOGDAN FLORESCU / The Epoch Times)

Din această toamnă, tariful pentru distribuţia şi transportul energiei termice din Bucureşti, furnizată de RADET, ar putea creşte cu 10,7% pentru consumatorii casnici şi cu 21,41% pentru cei non-casnici, potrivit unui proiect de hotărâre aflat în dezbatere pe site-ul Primăriei Capitalei, scrie hotnews.ro.

Din proiectul de hotărâre pentru transportul şi distribuţia energiei termice din punctele termice urbane reiese că preţul pe care îl vor plăti consumatorii casnici pe gigacalorie va fi de 117,61 lei fără TVA, faţă de 106,24 de lei cât este în prezent, în timp ce cei non-casnici vor plăti 128,99 lei/Gcal.

Totodată, preţul pentru transportul energiei termice pentru agenţii economici cu puncte termice proprii va scădea cu 0,86%, de la 61 lei/Gcal fără TVA la 60,48 lei/Gcal, iar pentru consumatorii non-casnici va creşte cu 11,74%.

Proiectul urmează să fie supus aprobării CGMB şi va intra în vigoare dacă aleşii locali îl vor aproba.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne