Virusul Wuhan încurcă planurile. Putin amână referendumul pentru schimbările constituţionale care îl fac Ţar

Preşedintele rus Vladimir Putin.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (Captură Foto)

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, miercuri, că va amâna un vot naţional asupra modificărilor constituţionale care sunt menite să-i permită să-şi extindă prerogativele după sfârşitul mandatului actual.

Cauza amânării votului ar fi epidemia de virus Wuhan, care se extinde şi în Rusia.

Votul, privind modificările propuse de longevivul lider rus ce includ ridicarea unei interdicţii constituţionale de limitare a mandatelor prezidenţiale, fusese fixat pentru 22 aprilie, o zi cu conotaţie specială în Rusia, fiind ziua de naştere a revoluţionarului bolşevic Vladimir Ilici Lenin, unul dintre liderii Revoluţiei Bolşevice.

Putin nu a menţionat o nouă dată pentru vot, precizând doar că va evalua situaţia împreună cu echipa sa, pentru a decide momentul potrivit.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe