Vladimir Putin: „Starea de tensiune creată în Occident trebuie să persiste”

Cu o atitudine de învingător, Vladimir Putin schiţează public liniile directoare ale politicii viitoare a Rusiei faţă de Occident.
Vladimir Putin
Vladimir Putin (ALEXANDER NEMENOV/AFP/Getty Images)

Comportamentul Moscovei la adresa ţărilor occidentale, din ultima perioadă, a avut efect şi a generat o "tensiune" în rândul partenerilor, a afirmat, joi, preşedintele rus Vladimir Putin, adresându-se ministrului său de Externe, Serghei Lavrov, potrivit agenţiei RIA Novosti.

"Avertismentele noastre din ultimul timp se fac totuşi simţite şi produc un anumit efect. Acolo a apărut o anumită tensiune".

Preşedintele rus a mers mai departe, spunând că "este necesar ca această stare să dureze cât mai mult timp, ca lor să nu le treacă prin cap să provoace vreun conflict inutil la frontierele noastre de vest. Nu avem nevoie de probleme", a afirmat Putin la reuniunea Colegiului Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse, potrivit RIA Novosti.

Vladimir Putin i-a cerut ministrului de Externe, Serghei Lavrov, să încerce să obţină din partea Occidentului "garanţii majore de securitate pentru Rusia pe termen lung, pe flancul vestic".

"Este imperativ (...) să încercăm să obţinem pentru Rusia garanţii serioase pe termen lung, pentru a ne asigura securitatea", a ordonat Vladimir Putin, care a motivat cererea sa prin instabilitatea şi tensiunile actuale, generate, a spus el, de manevrele NATO în apropierea graniţelor ruseşti, furnizarea de arme letale Ucrainei, ignorarea "liniilor roşii" trasate de regimul de la Moscova.

Rusia este acuzată, zilele acestea, nu numai de încălcarea legislaţiei internaţionale prin invadarea şi anexarea Crimeei, sau desfăşurarea de atentate pe teritoriul ţărilor europene, dar şi de comasarea de efective importante la graniţa cu Ucraina şi de sprijinirea Bielorusiei în încercarea regimului de la Minsk de a destabiliza Uniunea Europeană.

Vladimir Putin a mai declarat că partenerii europeni "pentru a o spune mai discret, nu sunt foarte de încredere". "Ei renunţă cu uşurinţă la orice acord prealabil. Dar oricât de dificil ar fi, trebuie să lucrăm cu ei în aceste condiţii", a adăugat el.

Putin a criticat din nou Occidentul pentru încercările de a împinge graniţele Alianţei NATO în est, către Georgia şi Ucraina, în 2004 şi 2008. Potrivit liderului rus, extinderea Alianţei a avut drept consecinţă că "în România şi Polonia au fost amplasate deja componente ale sistemului anti-rachetă, despre care Rusia a afirmat întotdeauna că poate fi transformat 'în câteva minute' într-un sistem ofensiv".

"Bineînţeles că vom reacţiona adecvat faţă de activitatea militară a ţărilor NATO în apropierea graniţei ruse. Bruxelles-ul trebuie să înţeleagă că diminuarea tensiunilor politice şi militare nu avantajează doar Rusia, ci şi întreaga Europa, şi, în general, întreaga lume", a afirmat preşedintele rus.

Vladimir Putin a mai criticat Germania şi Franţa, cele două ţări occidentale care au negociat acordul de la Minsk, în aşa-numitul "format Normandia", pentru a obţine pacea în conflictul dintre Ucraina şi Rusia, spunând că au instigat guvernul ucrainean să încalce acordurile de pace de la Minsk, iar negocierile au ajuns într-o "fundătură".