Votarea în plenul parlamentului a legii recunoştinţei se amână pentru săptămâna viitoare

Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş.
Preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie, Teodor Mărieş. (Andrei Popescu/Epoch Times România)
Epoch Times România
12.03.2012

Dl Teodor Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, şi dl Vlad Ciobanu, vicepreşedinte, au anunţat sâmbătă că datorită faptului că o mare parte din revendicările pentru care au iniţiat greva foamei au fost soluţionate, încetează greva. Ceilalţi 2 membri ai Asociaţiei, Firimiţă Marian şi Savin Eugeniu , au întrerupt, de asemenea, protestul. Dl Mărieş a făcut greva foamei peste 100 de zile, punându-şi viaţa în joc şi uimindu-i totodată pe medici cu voinţa şi fermitatea sa. Dl Vlad Ciobanu a protestat 79 de zile, iar ceilalţi doi membri au atins 70 de zile de grevă.

Greviştii au declarat că în cazul în care nu se vor soluţiona toate legile care au fost obiectul protestului, vor reîncepe greva foamei.

Până în prezent au fost votate de Camera Deputaţilor Legea lustraţiei (care reprezintă punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara) şi Legea imprescriptibilităţii crimelor comunismului.

Mai urmează ca Legea recunoştinţei - modificările la Legea nr.341/2004 - să fie discutată în Comisia Juridică şi pentru Imunităţi şi apoi să fie votată în plen.

Marţi, 12 martie urmează ca ultimele amendamente propuse în ultimul moment de unii deputaţi la legea recunoştinţei să fie discutate în comisie cu reprezentanţii revoluţionarilor, ca apoi legea să fie votată în plen săptămâna viitoare.

"Care este părerea ta? Intră pe comunitatea nostra de pe facebook şi spune-ne."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor