Xi Jinping râde mai departe: ţarul Internetului chinez, responsabil pentru cenzura masivă, demis

Şeful de stat Xi Jinping
 
Şeful de stat Xi Jinping   (Foto: Feng Li/Getty Images – Epoch Times Germania)

China a anunţat primul oficial de vârf ce va fi demis după ce liderul Xi Jinping şi-a consolidat puterea la cel de-al 19-lea Congres Naţional al Partidului Comunist Chinez

Lu Wei, fostul şef al Administraţiei Cibernetice a Partidului Comunist Chinez (PCC), a fost responsabil cu cenzura şi monitorizarea intensă a Internetului din ţară.

Pe 21 noiembrie, agenţia anti-corupţie a PCC, Comisia Centrală pentru Inspecţia Disciplină (CCDI), a anunţat că Lu va fi pus sub investigare pentru "încălcarea gravă a disciplinei de partid", un eufemism frecvent folosit pentru epurări politice. Lu a fost destituit din funcţiile pe care le deţinea.

Din 2012, când a ajuns la putere, Xi Jinping a pornit o campanie de epurări politice deghizată într-o campanie anti-corupţie, care a făcut numeroase victime în rândul oficialilor de vârf ai Chinei - cei mai mulţi dintre aceştia făcând parte dintr-o fracţiune inamică loială fostului lider Jiang Zemin numită banda din Shanghai.

Surse ale Epoch Times dezvăluie că adevăratul motiv pentur care Xi Jinping a trebuit să înceapă un război împotriva bandei din Shanghai a fost organizarea, de către membrii acesteia a cel puţin două lovituri de stat împotriva lui Xi Jinping după ascensiunea sa la putere. Aceste afirmaţii au apărut de curând inclusiv în declaraţii ale preşedintelui Comisiei de Reglementare Financiară, Liu Shiyu, în timpul utimului Congres, care a avut loc în luna noiembrie.

Lu şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei în agenţiile de propagandă ale PCC sub conducerea lui Liu Yunshan, fostul şef al propagandei, cunoscut ca membru cheie al facţiunii Jiang. Lu a fost secretar de partid al agenţiei de ştiri Xinhua şi şeful propagandei de la Beijing, ajungând apoi şeful adjunct al departamentului central de propagandă centrală a PCC.

Dar adevărata putere a avut-o în rolul de ţar al Internetului - ca şef al Administraţiei Cibernetice, o poziţie pe care a deţinut-o din 2013 până în 2016. Când a fost destituit anul trecut, acesta fiind deja un semn că avea probleme.

Mass-media din Hong Kong a relatat anterior că Liu Yunshan şi Xi Jinping nu aveau înţelegeri divergente în ceea ce priveşte ideologia partidului. Astfel, Xi l-a pedepsit pe Lu, care îi era credincios lui Liu.

Lu şi-a câştigat renumele prin implementarea unor politici dure, restrictive, precum "legea privind siguranţa Internetului", care impunea tuturor companiilor de Internet să-şi înregistreze utilizatorii sub numele lor real, asigurându-se că Facebook, Twitter şi Google au fost blocate în ţară.

Timp de trei ani consecutivi începând din 2015, China a deţinut ultimul loc în clasamentul Freedom on the Net, elaborat de organizaţia pentru drepturile omului Freedom House.

Utilizatorii de internet au fost arestaţi şi urmăriţi penal pentru postarea de disidenţe politice sau pentru orice conţinut considerat necorespunzător de cenzori. De exemplu, Huang Qian, în vârstă de 47 de ani, a fost arestată în februarie 2015 pentru că a postat o serie intitulată "Gulag Memoir" despre persecuţia regimului chinez asupra practicii spirituale Falun Dafa, pe Weibo, echivalentul în China al lui Twitter. Huang, ea însăşi aderentă Falun Dafa din oraşul Guangzhou, a fost condamnată la cinci ani de închisoare.

Deşi era responsabil de cenzura despotică, lui Lu îi plăcea să atragă atenţia publică, fapt demonstrat de înfiinţarea Conferinţei Mondiale de Internet desfăşurate anual în Wuzhen, provincia Zhejiang. Lu şi-a imaginat-o ca pe un summit global la care China îşi va arăta dominanţa. La conferinţa din 2015, a izbucnit un scandal masiv atunci când Lu a recrutat străini care lucrau sau studiau în China pentru a poza în lideri ai industriei mondiale. Potrivit unui raport al ziarului Apple Daily din Hong Kong, acest lucru l-a înfuriat foarte tare pe Xi Jinping.

Lu, de asemenea, a atras atenţia publică când a vizitat Statele Unite în 2014, întâlnindu-se cu fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, şi cu alţi directori de internet.

În timpul mandatului său, Lu Wei a încercat să-l submineze pe directorul adjunct Xu Lin. Xu este fostul subordonat al lui Xi Jinping, care a lucrat cu acesta pe când Xi era şeful partidului în Shanghai.

Comportamentul lui Lu în timp ce lucra la Xinhua lăsa de dorit. Astfel, în 2013, un reporter al Xinhua a dezvăluit într-o postare online că Lu a luat parte la un banchet generos oferit de oamenii de afaceri de la Beijing. Acolo, laptele matern era oferit ca o delicatesă.

Potrivit comentatorului politic Epoch Times, Zhou Xiaohui, căderea lui Lu Wei implică faptul că Xi Jinping nu intenţionează să-şi încetinească campania anti-corupţie şi va ajunge în curând la cei care lucrează în agenţiile de propagandă ale PCC.