Cotele voluntare minimale de gen în consiliile de administraţie ale companiilor nu funcţionează, avertizează Norvegia

Comisarul european, Viviane Reding.
Comisarul european, Viviane Reding. (GEORGES GOBET / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
01.04.2011

Cotele voluntare minimale de gen în consiliile de administraţie ale societăţilor listate la bursă, propuse de Comisia Europeană, nu funcţionează, fiind necesară impunerea unor cote legiferate, a avertizat un oficial norvegian, citat joi de publicaţia EUobserver.

'În Norvegia, cotele voluntare nu au reuşit să facă diferenţa', a declarat ministrul administraţiei publice, Rigmor Aasrud, într-un interviu acordat EUobserver.

Ea a reamintit că în 2003 guvernul conservator al Norvegiei a atras atenţia companiilor că va adopta o lege privind cota de reprezentare a femeilor în consiliile de administraţie într-un interval de doi ani, dacă acestea nu vor creşte voluntar cotele.

'Nu a fost însă un real succes; sistemul bazat pe cote voluntare nu a funcţionat. Reprezentarea femeilor a crescut cu 5-6%, însă nu era foarte vizibil. În consecinţă, am adoptat o lege, iar companiilor li s-au dat 2 ani pentru a creşte reprezentarea femeilor în consiliile de administraţie la 40%. Din 2007 până în 2009, reprezentarea femeilor a crescut de la 6 la 39,6% la sută. Această măsură s-a dovedit un real succes ', a explicat ea.

Potrivit legislaţiei norvegiene, companiile listate la bursă pot fi dizolvate dacă nu reuşesc să ajungă la cota de 40%, însă până în prezent nicio companie nu a fost dizolvată. Dacă iniţial companiile s-au opus şi au militat împotriva legii, după adoptarea sa, multe au început să ofere cursuri de formare profesională. Până la sfârşitul anului 2007, aproape 600 de femei au urmat cursuri de formare profesională de specialitate, dintre care jumătate au devenit membri ai consiliilor de administraţie ale firmelor norvegiene.

În Europa, cifrele CE indică faptul că doar 12% din membrii consiliilor de administraţie în cele mai mari companii ale blocului comunitar sunt femei, iar în 97% din cazuri consiliul este prezidat de un bărbat. Până în prezent, cota de reprezentare a femeilor în consiliile de administraţie a crescut cu puţin peste o jumătate de punct procentual pe an în ultimii şapte ani.

'În acest ritm, dacă nu se vor lua măsuri, va fi nevoie de încă 50 de ani pentru a exista un echilibru rezonabil (40% din fiecare sex) în consiliile de administraţie ale companiilor', a declarat recent Comisia Europeană într-un comunicat.

Mai mult, comisarul pentru justiţie şi drepturi fundamentale, Viviane Reding, a cerut la începutul acestei luni tuturor companiilor listate public din UE să semneze un angajament voluntar pentru a creşte prezenţa femeilor în consiliile lor de administraţie la 30% până în 2015 şi la 40% până în 2020. Dacă nu se iau măsuri în termen de un an, a sugerat ea, Comisia poate veni cu reguli obligatorii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor