2023, an cu noroc pentru infractori. Numărul proceselor închise prin prescripţie a sărit de 6.700. A scăpat cine trebuie

Elena Udrea şi Ioana Băsescu
Elena Udrea şi Ioana Băsescu (Epoch Times România/YouTube)
Ana Ion
03.01.2024

Ioana Băsescu, Şerban Pop, două judecătoare şpăgare şi trei afacerişti se numără printre numele sonore de inculpaţi care au scăpat prin prescripţie de acuzaţiile de corupţie în anul 2023. Dar aceştia sunt doar vârful aisbergului, deoarece numărul cauzelor închise prin constatarea împlinirii termenului de tragere la răspundere penală a ajuns la 6.747 la sfârşitul lunii decembrie, scrie Ziare.com.

Deciziile pronunţate în 2022 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte, precum şi cele date de Curtea Constituţională cu privire la prescripţie au dus la închiderea majorităţii proceselor de corupţie aflate anul trecut pe rolul instanţelor de judecată.

Unica soluţie a judecătorilor – obligaţi să respecte deciziile ÎCCJ şi CCR – a fost, inevitabil, aceeaşi: încetarea procesului penal ca urmare a prescripţiei.

Inculpaţii VIP din dosarele de corupţie care au scăpat basma curată în 2023:

  • Şerban Pop - fostul vicepreşedinte al ANAF condamnat pe fond la 13 ani de puşcărie pentru o mită de 2,5 milioane de euro luată de la Sorin Ovidiu Vîntu în scopul de a asigura, de la vârful Fiscului, o rambursare ilegală de TVA de aproape 230 de milioane de lei (cca. 46 milioane de euro) către Petromservice. „Prescripţia răspunderii penale nu a intervenit nici ca urmare a apariţiei deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/2018 şi 358/2022. În prezenta cauză prescripţia răspunderii penale nu s-a împlinit, existând acte întreruptive ale termenului de prescripţie, intervenite în intervalul de timp anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei din 26 aprilie 2018. Decizia Curţii Constituţionale a României nu reprezintă o lege în sensul art. 5 din Codul penal, astfel că nu se poate aplica retroactiv ca lege penală mai favorabilă, dispoziţiile imperative ale art. 147 alin. 4 din Constituţia României impunând ca deciziile Curţii Constituţionale să fie aplicabile doar pentru viitor”, nota judecătorul Alexandru Ciprian Ghiţă în hotărârea în care l-a condamnat pe Şerban Pop, pe fond, la 13 ani de puşcărie.
  • Elena Udrea - a comis un trafic de influenţă de 3,4 milioane de euro în favoarea afaceristului Bogdan Buzăianu, dar faptele s-au prescris, notează judecătoarea fondului din Dosarul Hidroelectrica. Tocmai de aceea, instanţa pus sechestru pe averea celei mai influente femei din PDL. Decizia definitivă în dosarul Hidroelectrica va fi pronunţată de Înalta Curte pe data de 31.01.2024.
  • Ioana Băsescu – a scăpat definitiv de acuzaţiile de instigare la delapidare şi două infracţiuni de spălare a banilor, în Dosarul finanţării campaniei electorale din 2009. Totodată, în acest dosar Elena Udrea a scăpat şi ea, pe data de 11 iulie 2023, de două infracţiuni de instigare la luare de mită şi cinci infracţiuni de spălare a banilor. Reamintim că Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a fost condamnată, în 2 martie 2021, de Curtea de Apel Bucureşti, la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu la 5 ani de închisoare, în dosarul finanţării campaniei electorale prezidenţiale din 2009.
  • Darius Vâlcov – fostul ministru de Finanţe al PSD în cabinetul Vioricai Dăncilă a scăpat de condamnarea de 6 ani şi 6 luni pentru luare de mită pe vremea când era primar al municipiului Slatina. Judecătorii Curţii de Apel Craiova au notat în motivare că, într-adevăr, Darius Vâlcov este vinovat, dar nu mai poate fi tras la răspundere penală. Darius Vâlcov a început să execute luni, 14 august 2023, pedeapsa de 6 ani de puşcărie pentru trafic de influenţă la care a fost condamnat definitiv de Înalta Curte în Dosarul Tablourilor, fapte comise pe vremea când era primar al municipiului Slatina. Acesta a fost repatriat din Italia şi a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova.
  • Mihnea Costoiu – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus pe 3 aprilie încetarea procesului penal împotriva rectorului Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, ca urmare a prescrierii faptelor. Pe 31 martie 2022, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă îl condamnase pe Mihnea Costoiu, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, în prezent rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar cu prejudiciu de 10 milioane euro legat de închirierea bazei sportive „Cutezătorii” către fostul tenismen Dinu Pescariu.
  • Gigi Becali – latifundiarul din Pipera a scăpat în mod previzibil prin prescripţie în dosarul în care era judecat pentru fraudă electorală, după ce în 2019 a votat la Referendumul pentru familia tradiţională, deşi n-avea acest drept prin decizia de condamnare. Patru ani le-a luat procurorilor de la Parchetul Buftea să termine ancheta, deşi toate televiziunile îl filmaseră pe Gigi Becali în timp ce vota, iar un jurnalist chiar i-a atras atenţia latifundiarului din Pipera că încalcă legea.

Articolul integral poate fi citit aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor