35 de ani de la martiriul lui Liviu Babeş. Braşovul îi onorează sacrificiul
Sâmbătă, 2 martie, Primăria Braşov organizează o serie de evenimente ce vor marca 35 de ani de la sacrificiul suprem al eroului-martir braşovean Liviu Cornel Babeş, care şi-a pus capăt vieţii într-un mod cumplit pentru a transmite lumii întregi că România a fost transformată de Ceauşescu într-o uriaşă închisoare.
Pe 2 martie 1989, pe pârtia de schi "Bradul" din Poiana Braşov, Liviu Cornel Babeş, maistru la Fabrica de Prefabricate, a recurs la un protest tragic. Scrisese, pe o bucată galbenă de carton: "Stop murder! Auschwitz = Braşov" ("Opriţi crimele! Auschwitz = Braşov"), apoi şi-a dat foc, coborând cu schiurile pe pârtie. A murit în chinuri pentru a transmite acest mesaj cutremurător. Protestul lui a avut loc la un an şi trei luni de la reprimarea sângeroasă a revoltei muncitorilor din Braşov.
Revenind la comemorarea de astăzi, evenimentele vor începe la ora 11.30, la crucea de pe pârtia Bradul, vor continua cu ceremonia religioasă şi depunerea de coroane de flori de la Biserica Sf Ioan Botezătorul, din Poiana Braşov, şi dezvelirea monumentului ridicat în cinstea martirului Liviu Corneliu Babeş, de Primăria Braşov, anunţă Radio România Braşov FM.
De la ora 16.00, la Centrul Cultural Apollonia se va desfăşura evenimentul "În Memoriam. Liviu Corneliu Babeş - Împotriva Reprimării. Stop Murder", care cuprinde: prezentarea proiectelor Muzeului Ororilor Comunismului în România şi ale Fundaţiei Culturale Memoria; prezentarea cărţii „Torţe vii în blocul sovietic. Cazuri de autoincendiere motivate politic în anii 1966-1989”, de Peter Blazek; vernisajul expoziţiei „Omul fără memorie” a pictorilor Teodor Zaica şi Mircea Hristescu; proiecţia filmului documentar „Dezastrul roşu” (1987).
Sacrificiul suprem pentru Adevăr
Pe 2 martie 1989, cu doar câteva luni înainte de Revoluţie, pe pârtia de schi "Bradul" din Poiana Braşov, Liviu Cornel Babeş, maistru la Fabrica de Prefabricate, a recurs la un protest tragic, protest care l-a costat viaţa. A scris pe o bucată galbenă de carton: "Stop murder! Auschwitz = Braşov" ("Opriţi crimele! Auschwitz = Braşov"), apoi şi-a dat foc, coborând cu schiurile pe pârtie.
Anterior, nimic din comportamentul lui Liviu Cornel Babeş nu anunţa tragicul deznodământ. Dimineaţa acelei zile de 2 martie 1989 a fost una obişnuită. La ora 9, maistrul Babeş s-a învoit de la muncă. Nu a participat nici la şedinţa ce trebuia să se desfăşoare la acea oră. Unde pleca, nu a spus nimănui. Dar ce a urmat a zguduit oraşul Braşov. Timp de câteva ore a schiat întruna. Dar la ora la care ar fi trebuit să fie deja acasă, cu ai săi, Liviu Cornel Babeş a ales o altă cale. Îşi procurase din timp o canistră de benzină şi, în semn de protest pentru măsurile represive ale regimului faţă de muncitorii braşoveni (15 noiembrie 1987), s-a autoincendiat.
Moartea braşoveanului stârneşte ecouri în toată lumea
Un turist scoţian, Douglas Wallance, a încercat să-l salveze, dar Babeş a murit la spital după câteva ore. La înmormântarea care a avut loc la Cimitirul municipal din Braşov, au participat sute de braşoveni, veniţi acolo voluntar, după ce auziseră "pe la colţuri" despre tragedia concitadinului lor. În lume, Radio Europa Liberă a răspândit ştirea, prin vocea redactorului Neculai Constantin Munteanu. După ce s-a întors în ţară, Wallance a sunat la cele mai importante instituţii de presă, BBC, Sunday Times, Scotland Radio şi le-a povestit ce s-a întâmplat în Poiana Braşov, pentru că nu a vrut ca gestul sinucigaş al braşoveanului să rămână fără ecou.
Între credinţă şi conştientizarea condiţiei de trăitor în România comunistă, un spaţiu concentraţionar
Maistrul în vârstă de 47 de ani era şi un talentat artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici Amatori, care se remarcase prin câteva expoziţii. "Toate ultimele tablouri erau cu temă", îşi aminteşte îndurerată soţia sa, Etelka Babeş. "De exemplu, era un tablou cu o pădure amputată. Îmi zicea: «Uite, asta suntem noi, nişte amputaţi!». În alt tablou era un labirint şi în mijloc, Iisus răstignit pe cruce. Îmi spunea: «Uite cum e viaţa, ca un labirint, dacă ai credinţă ieşi din labirint!».
Teroarea Securităţii. Prietenii se fac nevăzuţi
Aşa cum era de aşteptat, cazul Babeş a fost instrumentat de Securitate. Ei au căutat prin sertare, printre caietele cu schiţe, oprind două dintre ele.
Pe lângă grijile vieţii de zi cu zi, soţia văduvă a avut de suportat şi răceala cunoscuţilor. Prietenii, de teama Securităţii, au rupt legătura cu familia Babeş. "Din martie '89, nimeni nu a mai vorbit cu mine. De frică, prietenii nu mă mai căutau. Mi-au şi spus că nu vor să ne mai vedem pentru că le este frică. Asta e! Totuşi, la serviciu nu am avut probleme. Toţi au tăcut", declara Etelka Babeş într-un interviu.
