Cătălin Predoiu: Voit sau nevoit, Ponta şi Tăriceanu fac jocul Rusiei în estul Europei (Video)

Cătălin Predoiu
Cătălin Predoiu (Florin Chirilă / Epoch Times România)
Se încarcă player-ul...

Gruparea politică având în vârf tandemul Ponta – Tăriceanu are de fapt o problemă cu apartenenţa României la UE şi NATO, a declarat marţi prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Predoiu a reamintit că, în prezent, trei iniţiative legislative "ţintesc să pună pe butuci mecanismul anticorupţie, respectiv Şerban Nicolae vrea să desfiinţeze arestul preventiv, senatorul Eugen Nicolicea vrea să scape retroactiv toţi politicienii care au făcut abuz în serviciu sau au luat mită, iar o altă iniţiativă ţinteşte să permită parlamentarilor să-şi angajeze rude la Parlament.

"Toate aceste trei iniţiative încalcă obligaţiile internaţionale ale României asumate prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) în domeniul Justiţiei." a declarat Predoiu adăugând că cele trei iniţiative lovesc la temelia Justiţiei şi creează precedentul modificării Codurilor Penale după bunul plac.

"MCV a fost biletul de intrare a României în UE." a amintit prim vicepreşedintele PNL, precizând că, în fapt, gruparea politică având în vârf tandemul Ponta – Tăriceanu are de fapt o problemă cu apartenenţa României la UE şi NATO:

"Dincolo de ceea ce declară, aceşti oameni nu sunt convinşi de faptul că România trebuie să se plieze cerinţelor europene privind Justiţia şi respectul regulii de drept. În acest detaliu stă asemănarea lor cu comuniştii. Ei sunt cu adevărat comunişti. Voit sau nevoit, Ponta şi Tăriceanu fac jocul Rusiei în estul Europei.", a declarat Predoiu, adăugând că aşa se explică faptul că nu mai puţin de patru ambasade ale unor parteneri ai României au protestat faţă de ilegalitatea comisă în Senat.

"Ce răspuns a dat Ponta acestor semnale? Nimic. Dar şi tăcerea este un răspuns.", a adăugat Predoiu.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne