Cristian Preda: Dacă azi mai eram membru PMP ceream suspendarea lui Băsescu din partid

La scurt timp după ce Traian Băsescu a fost oficial pus sub urmărire penală în dosarul Căşuneanu, pentru spălare de bani, Cristian Preda - fost membru PMP - a ridicat problema suspendării sale din partid.
Cristian Preda
Cristian Preda (Epoch Times România)

Dacă ar mai fi fost membru PMP, europarlamentarul Cristian Preda ar fi solicitat vineri suspendarea lui Traian Băsescu din partid, în contextul în care fostul preşedinte a fost pus sub urmărire penală de procurorii Parchetului General în dosarul Căşuneanu.

"Dacă azi mai eram membru PMP, după ce citeam ştirile amiezii, aş fi invocat articolul 22, litera b) din statut, care zice că "un membru e suspendat în cazul în care este urmărit penal, pe durata cuprinsă între data luării la cunoştinţă în orice mod de existenţa rezolutei de începere a urmăririi penale, inclusiv prin intermediul unui comunicat de presa emis de Ministerul Public, şi până la soluţionarea definitivă a cauzei respective".

Da, aş fi cerut suspendarea din partid al lui Traian Băsescu. Dar întrucât m-a dat afară Elena Udrea, sprijinită - în unanimitate - de ceilalţi membri ai conducerii, nu pot face nimic", a scris Cristian Preda.

Cât despre o posibilă iniţiativă de acest gen care să vină din partea prim-vicepreşedintelui PMP Cristian Diaconescu, europarlamentarul s-a declarat sceptic.

"Nu sunt deloc convins că Diaconescu va mişca în front. Mai degrabă îl văd pe Traian Băsescu cerând să fie suspendat. Diaconescu nu a venit nici măcar la şedinţa în care eu îi apăram candidatura împotriva demersului nestatutar prin care Udrea s-a impus drept prezidenţiabilă", a precizat Cristian Preda, adăugând că fostul său coleg este fricos.

"Eu am vorbit exclusiv despre statutul PMP, care trebuie respectat la fel cum se cuvine respectată şi prezumţia de nevinovăţie", a mai punctat europarlamentarul.

Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a prezentat vineri la sediul Parchetului General din Capitală pentru a i se aduce la cunoştinţă, în mod oficial, că este urmărit penal pentru spălare de bani în dosarul Căşuneanu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne