Dosarul Bica 2. Videanu scapă de controlul judiciar

Lucrările Congresului Partidului Popular European (PPE) de la Palatul Parlamentului. Adriean Videanu.
Lucrările Congresului Partidului Popular European (PPE) de la Palatul Parlamentului. Adriean Videanu. (Epoch Times România)

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, va fi cercetat sub control judiciar în dosarul Bica 2, au decis, în mod definitiv, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorii anticorupţie au înaintat tardiv contestaţia la decizia luată anterior de instanţă prin care a fost revocată măsura preventivă dispusă în cazul lui Videanu.

Reamintim că Adriean Videanu este cercetat în dosarul disjuns din cel al fostei şefe DIICOT. Potrivit DNA, la data de 24.09.2013, într-un dosar instrumentat de către DIICOT – Structura Centrală, procurorul de caz a dispus luarea măsurilor asiguratorii prin instituirea unui sechestru şi asupra unui număr de 80 acţiuni, deţinute de Adriean Videanu la o firmă.

La data de 25.02.2014, printr-o ordonanţă, Alina Bica, în calitate de procuror şef al DIICOT, a dispus încălcarea prevederilor legale de competenţă, admiterea solicitării lui Videanu şi a ridicat sechestrul asigurator. Astfel, Bica i-a facilitat lui Videanu reintroducerea în circuitul economic a celor 80 de acţiuni, creând posibilitatea înstrăinării lor către persoane interpuse şi sustragerea de la acoperirea prejudiciului, lucru care s-a şi întâmplat.

Videanu este urmărit penal şi în dosarul "Gaze ieftine pentru Ion Niculae", dosar în care este implicat încă un fost ministru al Economiei, Varujan Vosganian. Cei doi au aprobat şi susţinut în Guvern mai multe acte pentru a sprijini interesele lui Ion Niculae. Practic, cu sprijinul celor doi, societatea acestuia, SC INTERAGRO SA, a cumpărat gaze foarte ieftine de la unitatea naţională de interes strategic SNGN Romgaz, prejudiciul produs fiind estimat la aproximativ 130 milioane USD.

În februarie 2014, acuzaţiile de "complot" şi "subminare a economiei naţionale" aduse celor doi au fost schimbate cu "constituire a unui grup infracţional organizat" şi "abuz în serviciu".

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne