Fiul prinţului William şi al ducesei Catherine se numeşte George Alexander Louis

La aproape 24 de ore de la naşterea bebeluşului regal, Kate şi William şi-au prezentat fiul în faţa mass-mediei din întreaga lume la intrarea spitalului St Mary din Londra, 23 iulie 2013
La aproape 24 de ore de la naşterea bebeluşului regal, Kate şi William şi-au prezentat fiul în faţa mass-mediei din întreaga lume la intrarea spitalului St Mary din Londra, 23 iulie 2013 (LEON NEAL / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
24.07.2013

Fiul ducesei de Cambridge Catherine şi al prinţului William se numeşte George Alexander Louis, potrivit unui comunicat oficial difuzat miercuri, citat de agenţiile internaţionale de presă.

'Ducele şi Ducesa de Cambridge sunt încântaţi să anunţe că fiul lor se numeşte George Alexander Louis', se arată într-un comunicat difuzat de Palatul Kensington, reşedinţa lui William şi Kate. 'Prinţul va fi cunoscut sub numele de Alteţa sa Regală Prinţul George de Cambridge', se precizează în document.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord s-a deplasat miercuri la Palatul Kensington pentru a-şi vedea strănepotul, care şi-a petrecut prima noapte cu părinţii săi. Suverana britanică, în vârstă de 87 de ani, a făcut o scurtă deplasare de la Buckingham Palace pentru a-l vizita pe prinţul de Cambridge, care s-a născut luni şi care este al treilea în ordinea succesiunii la tron.

'Încă ne gândim la un nume', a declarat mai devreme William. Numele George era însă dat ca favorit de casele de pariuri.

Imagini cu micul prinţ, având o mânuţă uşor ridicată deasupra păturii în care era înfăşat, au apărut miercuri pe primele pagini ale ziarelor britanice. Daily Mail a prezentat fotografiile cu titlul 'Baby's first royal wave' (Primul salut regal al bebeluşului). Prinţul a dormit în cursul primei sale apariţii publice, deşi William a dat asigurări că fiul său 'are plămâni foarte puternici'.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor