FMI, criticat de Ruşanu pentru măsurile propuse

Consiliul Naţional şi Delegaţia Permanentă PNL, Radu Ruşanu (Epoch Times România)
Cristina Boiangiu
28.01.2013

Măsurile propuse de FMI pentru privatizarea unor companii româneşti şi modul în care s-a derulat precedentul acord încheiat cu autorităţile române au fost criticate de preşedintele Comisiei de buget din Camera Deputăţiilor, liberalul Dan Radu Ruşanu.

"Noi am mai făcut privatizări, să nu spun sub presiunea, sub influenţa instituţiilor financiare internaţionale, care ne arată că nu au fost deloc avantajoase. Cu toate că se ştie că statul este cel mai prost administrator, noi am făcut privatizări, dar nu s-au făcut investiţiile promise (...) la gaz, de exemplu, unde avem Gaz de France şi E.ON Gaz, nu s-au făcut investiţiile promise. Serviciile sunt la fel de proaste ca înainte, când erau la stat, pentru ca aceste companii au sacrificat investiţiile şi calitatea serviciilor pentru profituri şi au obţinut profituri cu două cifre (...) Am înlocuit monopolul de stat cu cel privat (...) Ca o ironie, acest monopol este al unor companii cu capital de stat, Gaz de France, E.ON...", a declarat Dan-Radu Ruşanu.

Politicianul liberal a mai apreciat că s-a făcut o "greşeală enormă" la acordul semnat în 2009.

"Orice student la economie ştie că, într-o perioadă de criză, nu se cresc impozitele şi taxele. Creşterea TVA la 24% şi tăierea salariilor cu 25% nu puteau aduce creştere economică. Aceste măsuri nu au fost impuse de FMI, dar, citez: Au fost acceptate de noi", a precizat Ruşanu.

Liderul PNL a atras atenţia că nu se va ajunge la creştere economică în România dacă se vor adopta măsurile propuse de FMI.

Şeful misiunii de evaluare a FMI, Erik de Vrijer, a contrazis afirmaţiile lui Ruşanu şi a cerut presei să nu mai asiste la discuţii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor