Guvernul de la Chişinău intenţionează să modifice Legea bugetului pentru 2020. Victor Ciobanu: Medicina trebuia finanţată cu o lună în urmă

Lei MD
Lei MD (bizlaw.md)
Maria Maevschi
18.04.2020

Recent, prim-ministrul Ion Chicu a vorbit despre intenţia de a modifica Legea bugetului pentru anul 2020 în contextul efectelor generate de pandemia provocată de virusul Wuhan asupra proceselor economice din R.Moldova. Proiectele elaborate de Guvern prevăd alocări esenţiale pentru sistemul naţional de sănătate şi pentru cheltuielile sociale care cresc dramatic.

„Efectele pandemiei COVID-19 asupra proceselor economice globale, regionale şi naţionale au determinat necesitatea de a reevalua evoluţia indicatorilor economici şi de a recalcula bugetul public naţional luând ca bază o cădere a PIB în 2020 cu 3%, ce presupune o reducere a veniturilor la buget de stat cu 6,338 miliarde lei. În condiţiile noi, deficitul bugetar de stat va constitui 15,975 miliarde lei, sau 7,52% din PIB”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Astfel, pentru compensarea deficitului bugetar, Guvernul va folosi resurse identificate în negocierile cu partenerii R.Moldova precum împrumutul de urgenţă acordat de FMI - 4,42 miliarde lei, creditul oferit de Federaţia Rusă - 4,16 miliarde lei, emiterea valorilor mobiliare de stat în sumă de 4 miliarde de lei, cu 2 miliarde mai mult decât a fost planificat iniţial pentru 2020, împrumutul de 454 milioane lei din partea Băncii Mondiale. Sunt estimate venituri de 700 milioane lei din privatizarea activelor publice.

Deşi, potrivit expertului watchdog.MD Valeriu Paşa, preşedintele moldovean Igor Dodon, „se amestecă în munca” Guvernului şi acuză deseori Uniunea Europeană că nu ajută Moldova cu nimic în această criză pandemică, executivul discută un suport macrofinanciar de 100 milioane euro din partea Uniunii Europene.

Proiectul presupune măsuri de susţinere a mediului de afaceri, pentru care se alocă peste un miliard de lei. Sunt prevăzute resurse pentru a atenua efectele crizei economice, precum alocarea suplimentară a 168 milioane de lei pentru fondul de şomaj şi alocarea a 200 milioane de lei pentru fondul de ajutor social, a precizat Guvernul.

„Cabinetul a negociat un credit de 57 milioane USD din partea Băncii Mondiale, 33 milioane USD vor fi direcţionaţi în sectorul sănătate pentru combaterea epidemiei COVID-19, şi 24 milioane USD pentru majorarea fondului de şomaj şi alte cheltuieli sociale.

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va oferi RM un credit de 70 milioane euro, dintre care 30 milioane vor fi direcţionate pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, iar 40 milioane euro (câte 20 milioane euro în 2020 şi 2021) în sectorul de sănătate”, se mai arată în comunicat executivului.

Guvernul a mai decis alocarea a 6 milioane lei pentru acordarea îndemnizaţiilor unice de 16 000 lei pentru 375 de specialişti medicali infectaţi cu virusul Partidului Comunist Chinez, în timp ce numărul personalului medical infectat depăşeşte la acest moment 600.

În acest context, comentatorul politic şi economic, Victor Ciobanu, a menţionat că „a trecut mai mult de o lună de când Guvernul trebuia să aloce bani pentru medicină. Am scris de mai multe ori despre asta. Iată Chicu ne anunţă că vor fi alocaţi 1,4 miliarde lei. Data trecută când aţi venit cu asumarea pe sub masă aşa ceva nu v-a venit în cap? De unde! Erau scheme de băgat! Aţi zis că veniţi cu un pachet de măsuri anti-criză. Ce fel de criză avem? A fost cutremur, sau inundaţii? Păi cum aţi putut să nu vă ducă capul să finanţaţi medicina?! În primul rând! Poate nu ajungeam să infectăm atâţia medici…”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor