Începe a doua etapă a indexării depozitelor rămase la Banca de Economii a URSS

Tatiana Chiriac
18.02.2012

Din 2012 deponenţii fostei Bănci de Economii a URSS vor primi depozitele indexate în cadrul celei de-a doua etape din calculul 1 leu pentru 2,5 ruble ruseşti.

În comunicatul Comisiei centrale pentru indexarea depunerilor băneşti ale populaţiei, citat de agenţia Infotag, se menţionează că în 2011 s-a încheiat plata indexărilor pentru prima etapă către deponenţii Băncii de Economii (BEM) născuţi până în 1991. Acestora le-au fost restituite câte o mie de lei pentru o mie de ruble sovietice. În perioada 2003-2011 Ministerul Finanţelor a plătit unui număr de 646 mii de beneficiari 532,3 mil. lei, inclusiv 531,6 milioane lei prin sistemul BEM.

În scopul compensării pierderilor suportate de către deponenţii Băncii de Economii ca rezultat al inflaţiei din perioada anilor ’90, Parlamentul a adoptat în anul 2002 o lege referitoare la indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii. Potrivit legii respective, se indexează atât depunerile în vigoare, cât şi cele reînnoite la data de 29 iulie 1994, luându-se ca bază soldul acestora conform situaţiei din 2 ianuarie 1992. Explică ministrul Finanţelor, Veaceslav Negruţa pe site-ul oficial al ministerului.

Plata sumelor indexate se efectuează în etape, în funcţie de anul naşterii depunătorului. Astfel, la prima etapă, pentru prima mie de ruble a soldului cumulativ pe toate conturile deţinute de un deponent, indexarea se face în raport de 1 rublă:1 leu. La a doua etapă, după achitarea tuturor deponenţilor indexării primei mii de ruble, va fi achitat soldul ce depăşeşte prima mie de ruble, în raport de 2,5 ruble:1 leu.

În bugetul de stat pe anul 2012 pentru indexarea depunerilor băneşti la Banca de Economii sunt prevăzute cheltuieli în mărime de 65 milioane lei.

Precizăm că la începutul anului 1992, Banca de Economii din Moldova avea 1,98 milioane conturi de depozite cu 4,13 miliarde ruble. Pentru indexarea tuturor depozitelor în ruble ale populaţiei Banca de Economii are nevoie de 1,7 miliarde lei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor