Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Slovacia

Preşedintele Iohannis va efectua, miercuri şi joi, o vizită oficială în Slovacia. Şeful statului va fi primit, miercuri, la Palatul Prezidenţial din Bratislava, unde se va întâlni cu omologul său, Andrej Kiska. Întâlnirea va fi urmată de o conferinţă de presă comună.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Epoch Times România)
Loredana Diacu
18.11.2015

Preşedintele Iohannis va efectua, miercuri şi joi, o vizită oficială în Slovacia. Şeful statului va fi primit, miercuri, la Palatul Prezidenţial din Bratislava, unde se va întâlni cu omologul său, Andrej Kiska. Întâlnirea va fi urmată de o conferinţă de presă comună.

Tot astăzi, şeful statului va participa, alături de Andrej Kiska, la deschiderea Forumului bilateral al oamenilor de afaceri români şi slovaci. De asemenea, Klaus Iohannis va avea şi o întrevedere cu premierul Slovaciei, Robert Fico, informează Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, Klaus Iohannis se va întâlni şi cu reprezentanţi ai tinerilor profesionişti români care îşi desfăşoară activitatea în zona Bratislavei.

În cursul zilei de joi, preşedintele Iohannis şi omologul său vor participa la ceremonia depunerii coroanelor de flori la Cimitirul militar al Armatei Române din Zvolen. De asemenea, preşedintele va lua parte la ceremonia de decorare a veteranilor slovaci participanţi la luptele de eliberare a teritoriului slovac în cel de-al Doilea Război Mondial în cadrul căreia cinci veterani vor fi decoraţi de preşedintele Sloveniei, alături de Klaus Iohannis.

Potrivit România Liberă, oraşul Zvolen este recunoscut pentru cimitirul eroilor români care au luptat, între 18 decembrie 1944 şi 12 mai 1945, pentru eliberarea Cehoslovaciei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În cimitirul construit în anul 1958 îşi dorm somnul de veci 10.384 de militari români, dar şi ai altor state participante la Al Doilea Război Mondial.

Din delegaţia prezidenţială fac parte consilierii prezidenţiali Leonard Orban, Laurenţiu Ştefan şi Ion Oprişor, precum şi noul ministru de Externe, Lazăr Comănescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor