Maia Sandu: Să facem diferenţa dintre adevăr şi minciună. Să ne facem datoria cu cinste

Maia Sandu, alegeri parlamentare 2019
Maia Sandu, alegeri parlamentare 2019 (Captură Foto / privesc.eu)
Maria Maevschi
24.02.2019

După ce şi-a exprima dreptul la vor în ziua de duminică, 24 februarie, preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate Maia Sandu, copreşedintele Blocului ACUM, consideră că pentru toţi moldovenii în această zi este foarte important să conştientizeze cât de gravă este situaţia în Republica Moldova şi cât de important este să pună capăt hoţiilor, degradării, şi să facă ordine în această societate până nu e prea târziu.

„Cu toţii înţelegem că o gaşcă de hoţi care a capturat instituţiile statului şi le foloseşte împotriva noastră în fiecare zi, care ne sperie, ne ameninţă a devenit foarte periculoasă pentru ţară, pentru noi toţi. Este şansa noastră dar şi datoria noastră să salvăm ţara şi viitorul copiilor noştri. Este foarte important să facem diferenţa dintre adevăr şi minciună”, a declarat Maia Sandu.

Declarând că majoritatea cetăţenilor cunosc numărul mare de încălcări înfăptuite de cei de la guvernare şi falsuri distribuite în această campanie electorală, liderul PAS a subliniat că toate astea se întâmplă pentru că cei care sunt astăzi la guvernare nu vor ca cetăţenii să voteze pe bază de adevăr, ci vor să-i manipuleze şi să-i mintă ca să poată să rămână în continuare să fure, să trăiască în lux, să ştie că nimeni n-o să-i sancţioneze pentru ilegalităţile comise.

Totodată, Sandu a mai menţionat că a aflat deja despre încălcările care s-au comis astăzi, precizând că se ştie deja că în unele secţii de vot au fost depistate materiale promoţionale, cu toate că în această zi propaganda electorală este permisă doar în afara secţiilor de vot şi într-un mod încât să nu încurce alegătorii. „Această guvernare şi pe ultima sută de metri încearcă să fraudeze alegerile”.

„Suntem îngrijoraţi de numărul mare de cetăţeni din Transnistria care sunt organizaţi şi plătiţi ca să vină să voteze aici. Asta nu înseamnă nimic altceva decât transnistrizarea Republicii Moldova, iar pericolele sunt foarte mari. Pe de o parte cetăţenii noştri din afara ţării nu sunt lăsaţi să voteze, iar pe de altă parte aici se încearcă în continuare să se mituiască electoratul. Să ne mobilizăm şi să ieşim într-un număr mare la vot. E şansa noastră, dar şi datoria noastră. Să ne facem datoria cu cinste”, a conchis Maia Sandu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor