Orban, privind desemnarea lui Cioloş: Nu ştiu ce urmăreşte Iohannis. Explicaţii pot să găseşti pentru comportamente raţionale

Ludovic Orban
Ludovic Orban
Andrei Popescu
16.10.2021

Fostul preşedinte al PNL Ludovic Orban a declarat, vineri seară, la postul B1 TV, că, prin desemnarea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de premier, şeful statului nu a făcut altceva decât să prelungească şi chiar să adâncească actuala criză politică. În plus, Orban a susţinut că nu poate explica acţiunile preşedintelui Klaus Iohannis după data de 30 mai, adăugând că explicaţiile pot fi date doar unor „comportamente raţionale”.

„Eu nu ştiu ce urmăreşte domnul Iohannis, dar pot să constat efectele acţiunilor domnului Iohannis. N-am nicio explicaţie. Explicaţii poţi să găseşti pentru nişte comportamente raţionale, pentru nişte comportamente care sunt în sfera normalităţii, a bunului simţ, a firescului, or tot ceea ce se întâmplă după data de 1 iunie, de fapt 30 mai, depăşeşte sfera raţionalului. Eu nu găsesc nicio explicaţie pentru tot ceea ce s-a întâmplat, iar efectele sunt atât de clare, Partidul Naţional Liberal s-a prăbuşit.

Deci în trei luni şi jumătate, patru luni, practic a fost făcut praf un partid, dar nu orice partid, principalul partid de guvernământ, a fost făcută praf coaliţia şi România a fost băgată într-o criză politică şi guvernamentală. Practic, Preşedintele l-a desemnat pe Cioloş, iar prin această decizie practic n-a făcut altceva decât să prelungească şi chiar să adâncească criza politică”, a precizat Orban.

După ce a pierdut cursa pentru şefia PNL, Ludovic Orban a transmis că nu mai există niciun parteneriat între el şi preşedintele Klaus Iohannis. Cu toate acestea, Orban, care şi-a prezentat în această săptămână demisia de la conducerea Camerei Deputaţilor, susţine că nu i-a făcut decât bine şefului statului:

„Eu, în viaţa mea, nu i-am făcut decât bine lui Klaus Iohannis. Domnul Klaus Iohannis a intrat în Partidul Naţional Liberal în 2013, când Partidul Naţional Liberal era în USL. După ieşirea din coaliţia de guvernare cu PSD, Crin Antonescu şi-a asumat un obiectiv de 20% pentru alegerile europarlamentare, a luat numai 15%, şi Crin Antonescu, şi Klaus Iohannis şi-au dat demisia din funcţiile pe care le aveau – Crin din funcţia de preşedinte şi Klaus Iohannis din funcţia de prim-vicepreşedinte. Eu mi-am anunţat candidatura la preşedinţia PNL.

Când a venit la delegaţia permanentă Klaus Iohannis şi a cerut derogare pentru a candida la o funcţie de conducere, l-am întrebat dacă va candida la funcţia de Preşedinte. După o ezitare a spus 'da', şi eu m-am retras în favoarea lui Klaus Iohannis ca să se aleagă preşedinte PNL pentru ca la data respectivă am considerat că el este un candidat la prezidenţiale decât mine. Mai mult decât atât, am fost alături de el, pentru că, după ce a renunţat la Preşedinţie, Crin Antonescu a intrat în interiorul PNL în cursa pentru desemnarea candidatului la preşedinţia Partidului Naţional Liberal. A fost o competiţie între Crin Antonescu şi Klaus Iohannis şi l-am sprijinit pe Klaus Iohannis”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor