Parchet: Liderul deputaţilor UDMR, urmărit penal pentru conflict de interese

Înalta Curte de Casatie şi Justiţie, sediul central din strada Batiştei Bucuresti
Înalta Curte de Casatie şi Justiţie, sediul central din strada Batiştei Bucuresti (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
13.03.2013

Mate Andras Levente, liderul deputaţilor UDMR, este urmărit penal de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Parlamentarul este acuzat de conflict de interese, întrucât şi-a angajat soţia la propriul birou parlamentar, relevă B1 TV.

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a arătat încă din 2011 că politicianul a propus şi a avizat angajarea soţiei sale la biroul parlamentar Cluj, unde a lucrat în perioada martie 2010-ianuarie 2011.

Ulterior, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Soţia parlamentarului ar fi încasat suma de 5.508 de lei în acest timp.

Parlamentarul a afirmat miercuri că a fost mai fost citat la Parchetul General şi că în acest caz nu s-a pus în mişcare acţiunea penală.

"Am fost citat, miercuri, şi m-am prezentat la Parchetul General în dosarul vechi din 2011, în care am fost cercetat pentru conflict de interese, la sesizarea ANI, şi am dus nişte documente. Nu este vorba despre nimic nou. Procurorii mai au ceva de cercetat în acest dosar şi au cerut probe noi, iar pentru aceasta a fost nevoie de infirmarea soluţiei de neîncepere a urmării penale. Dar nu s-a pus în mişcare acţiunea penală", a precizat Mate.

"Mate Andras Levente a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea soţiei sale, Erzsebet Mate, în perioada 16 martie 2010 - 1 ianuarie 2011, în cadrul Biroului Parlamentar - Circumscripţia electorală nr. 13 Cluj, arăta ANI, în 19 septembrie 2011.

Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective, preciza ANI.

Potrivit Legii 161/2003, prin conflict de interese se înţelege "situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Conform dispoziţiilor din Codul Penal, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv", relevă un comunict al Ministerului Public.

"Când nu lucrează la cabinetul parlamentar al lui Andras, soţia Erzsebet se preocupă cu studiile de doctorat la Babeş Bolyai, de unde are chiar şi o bursă în acest sens. Iar când nu e nici cu bursa şi nici cu cabinetul parlamentar, doamna Mate se îndeletniceşte cu administratul firmei Best Office SRL. Şi nu o face foarte bine, dat fiind că în ambele bilanţuri depuse, firma a încheiat anul fiscal cu pierdere. Ceea ce justifică, pe undeva, faptul că deputatul n-a mai menţionat firma soţiei în declaraţia de avere. A menţionat însă alte două societăţi comerciale, la care deţine părţi sociale, dar specifică faptul că nu are cunoştiinţă ca vreuna dintre cele două să aibă contracte cu instituţii publice. Cele două firme în cauză se numesc Transylvanian Traditions SRL şi Prodepan SRL, iar acţionariatul fiecăreia este identic: Deszi Orsolya Noemi – 47,22%, Katona Bela – 47,22% şi Mate Andras Levente – 5,56%. De altfel, Katona Bela deţine 40% şi din Best Office SRL, restul de 60% fiind ale soţiei Erzsebet", releva Naşul TV în mai 2012.

"În data de 25 ianuarie 2012, Transilvanian Traditions SRL a trecut un prim prag în drumul spre un împrumut ieftin, cu dobânzi mici, garantate şi suportate de stat, primind avizul de “dosar acceptat de principiu la finanţare” în cadrul programului Mihail Kogălniceanu pentru IMM. Acesta este un proiect derulat prin Ministerul Economiei – Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM, care-şi propune să susţină credite în valoare totală de 3 miliarde de euro", mai dezvăluia Naşul TV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor