Premierul rus anunţă că este infectat cu virus Wuhan

Mihail Mişustin, noul premeier al Rusiei
Mihail Mişustin, noul premeier al Rusiei (Getty Images)

Prim-ministrul rus Mihail Mişustin a declarat miercuri reporterilor că a fost confirmat pozitiv la testul pentru virus Wuhan şi l-a anunţat pe preşedintele Vladimir Putin că se va auto-izola.

Primul vicepremier Andrei Belousov va prelua sarcinile lui Mişustin, potrivit Agenţiei de ştiri Interfax.

Mişustin a fost numit prim-ministru rus la începutul anului, în locul lui Dmitri Medvedev, debarcat de Vladimir Putin într-o evoluţie extrem de abruptă.

Numărul cazurilor de îmbolnăvire cu virus Wuhan din Rusia a crescut la peste 100.000, după ce cu câteva zile în urmă Vladimir Putin a avertizat că vârful epidemiei urmează să lovească Rusia. Peste 1.000 de oameni au murit de COVID-19, boala cauzată de virusul Wuhan până în prezent, potrivit oficialilor ruşi din domeniul sănătăţii.

„Situaţia este încă foarte dificilă”, a declarat Putin într-o adresare televizată marţi. „Ne confruntăm cu o etapă nouă şi poate cea mai intensă în combaterea epidemiei.”

Putin a afirmat că măsurile de şedere la domiciliu ar trebui să rămână în vigoare încă două săptămâni.

Rusia, cea mai întinsă ţară, a adoptat măsuri de restricţionare a mişcării, impuse de guvern la sfârşitul lunii martie. La sfârşitul lunii ianuarie, Rusia şi-a închis frontiera cu China, unde a apărut virusul.

La începutul acestei săptămâni, Putin a recunoscut că Rusia nu are suficiente materiale medicale pentru a combate virusul Wuhan.

„Comparativ cu situaţia dinainte, [producem] foarte multe. Comparativ cu ceea ce avem nevoie, nu este încă suficient ”, a spus el, potrivit BBC. „În pofida producţiei crescute, a importurilor ... există un deficit de tot felul de lucruri”, a adăugat el.

Rusia produce acum 100.000 de costume de protecţie pentru lucrătorii medicali în fiecare zi, ceea ce înseamnă mai mult cu 3.000 pe zi din martie, potrivit lui Putin.

Infecţiile cu COVID-19 în Rusia au început să crească brusc în aprilie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe