Procurorii DNA nu renunţă. Vor depune recurs în casaţie în dosarul în care sunt vizate Elena Udrea şi Ioana Băsescu

Elena Udrea şi Ioana Băsescu
Elena Udrea şi Ioana Băsescu (Epoch Times România/YouTube)
Andrei Popescu
02.08.2023

Procurorii DNA vor depune un recurs în casaţie în Dosarul Campaniei din 2009, în care Elena Udrea a scăpat prin prescripţie de o pedeapsă de 8 ani de puşcărie, iar Ioana Băsescu de 5 ani de detenţie, relatează Ziare.com, citând surse judiciare.

Judecătorii de la Înalta Curte au notat, în decizia prin care au încetat procesul penal, că faptele există, sunt infracţiuni, dar statul nu le mai poate trage la răspundere pe cele două.

Potrivit sursei citate, DNA va exercita căi extraordinare de atac în toate dosarele închise în ultimul an prin prescripţie, ca urmare a deciziei CJUE care a hotărât că soluţiile Curţii Constituţionale şi ale Înaltei Curţi pe această temă sunt contrare dreptului european.

De asemenea, procurorii DNA vor folosi din plin motivarea deciziei de încetare a procesului penal, în care judecătorii arată negru pe alb că faptele Elenei Udrea şi ale Ioanei Băsescu există şi sunt infracţiuni.

Un complet de la Înalta Curte – format din judecătoarele Anca Mădălina Alexandrescu (preşedinte), Rodica Cosma şi Adriana Ispas – s-a arătat de acord şi cu privire la pedepsele pronunţate pe numele celor două de către judecătoarea fondului, Claudia Jderu, continuă publicaţia menţionată.

Reamintim că Udrea este acuzată în acest dosar de două infracţiuni de instigare la luare de mită (asupra secretatului general al Ministerul Turismului Nastasia Gheorghe şi asupra şefului CJ Tulcea, Victor Tarhon), precum şi de cinci infracţiuni de spălare de bani pentru campania electorală a lui Traian Băsescu din anul 2009.

La rândul ei, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu este acuzată de instigare la delapidare şi două infracţiuni de instigare la spălare de bani.

Mai reamintim că peste 5.000 de dosare s-au închis pentru că faptele s-ar fi prescris ca urmare a aplicării de către instanţele naţionale a deciziilor CCR şi ÎCCJ privind prescripţia. Au scăpat astfel persoane acuzate de fapte grave de corupţie în dosare cu prejudicii foarte mari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor