REPowerEU, marcat de spiritul găleţii electorale: "Am revenit la stilul din bancul cu canalul, Ceauşescu şi Lenuţa" - Opinie

În ţara presei majoritar plătite de guvern şi moguli, avem desigur tăcere asurzitoare la momentele esenţiale. Aflăm acum doar de la WWF că este în curs o consultare cu greutate enormă, cea pe capitolul REPowerEU, şi că această consultare este cu lacune majore.

Dacă lacuna ”neintenţionată” a fost remediată, evident că termenul de închidere a consultării ar trebui calculat de la momentul remedierii. Plus că o consultare care se încheie duminică seara încalcă art. 181, alin. (2) din Codul de Procedură Civilă.
WWF a făcut şi un material video, pentru conştientizarea impactului extrem de grav al proiectelor hidroenergetice din Ordonanţa Ecocidelor (ordonanţă care foloseşte REPowerEU ca pretext).

Oricum, din conţinutul draft-ului rezultă deja clar dispreţul actualului guvern faţă de opinia cetăţenilor, rezultă că este o consultare strict de formă. Pentru că acest REPowerEU este un fel de nou capitol la PNRR, iar în prima variantă a PNRR au fost incluse proiectele hidroenergetice ceauşiste. Şi au fost scoase ulterior, în urma consultării publicului. Din moment ce acum în draftul postat tronează aceleaşi proiecte hidroenergetice ceauşiste, înseamnă că guvernul actual nesocoteşte total dezbaterea publică parcursă deja la începutul anului 2021.

Declic a făcut o campanie de ”bombardat” cu e-mailuri autorităţile abuzive.

Şi tăcerea de la Bruxelles este asurzitoare. Se pare că, în loc să ne ajute Uniunea Europeană să domolim corupţia mioritică, ne-am trezit cu un efect pervers. Au reuşit politicienii dâmboviţeni să contamineze UE cu sforile lor. Este extrem de suspect faptul că, cu 27 de state membre, avem raportori pe REPowerEU doi români şi o spanioloaică (de fapt bască): Siegfried Mureşan, Dragoş Pîslaru şi Eider Gardiazabal Rubial. Iar Aurel Ciobanu-Dordea a tronat o grămadă de ani, la Comisia Europeană, în poziţia cheie de director la implementare în cadrul ”DG Environment”, de unde a putut bine mersi să blocheze infringementul pe microhidrocentrale.

Aurel Ciobanu-Dordea este omul numit de Călin Popescu Tăriceanu, iar acesta din urmă este hidrotehnist (cea mai anti-natură ”specializare”), la fel ca Ion Iliescu.

Şantierele hidroenergetice ilegale pe care guvernul vrea să le resusciteze sunt cele mai mari rezultate ale corupţiei din România. La propriu.

Dar să vedem exact pe ce se aruncă ajutorul de stat ordonat de măcelarii râurilor:

”Schemă de ajutor de stat pentru instalarea unei capacităţi totale de 100MW aferente producţiei de energie electrică din sursă hidro (alocare 121.000.000 euro).” Adică 121 de milioane de bani publici, în loc să ajungă unde este nevoie, ajung la o companie cu capital majoritar de stat, companie care se laudă cu un profit pe anul trecut de 4 miliarde de lei.

Dacă nici aici nu se încalcă principiul liberei concurenţe, înseamnă că nu există o astfel de încălcare pe Pământ. Un astfel de favoritism total nejustificat frizează absurdul.

Aceşti bani ar fi trebuit să ajungă la cetăţeni, la prosumatori. Deşi sabotaţi continuu de către autorităţi, prosumatorii au reuşit deja să ajungă la o capacitate instalată cumulată de 400 de MW. Adică mult mai mult decât ar avea toate cele 9 proiecte ceauşiste din Ordonanţa Ecocidelor (OUG 175/2022) la un loc.

Dar de ce guvernul nu vrea să ajute cât mai multe familii să îngroaşe rândurile prosumatorilor şi să ne scoată din criza energetică (doar 40 de mii de prosumatori ating deja cei 400 de MW, sute de mii ar face o diferenţă masivă)? De ce nu vrea să avem sute de mii de prosumatori, ci preferă să îngroape banii publici în finalizarea unor proiecte hidroenergetice nerentabile, la care se declară o amortizare a investiţiei în 50 de ani? Este o întrebare care ar trebui pusă insistent, dar pe care nu o pune nimeni. De fapt, nu scrie nimeni despre prezentarea de vineri, nici măcar minciuni propagandistice.

Raţiunea din spate este ”clasică”. Politicienii coaliţiei la putere au un adânc filon anti-democratic. Dacă cineva vrea să mă contrazică, să se uite întâi peste legea ”Fenechiu-Putin”, atât de greu retrasă. Însăşi depunerea ei spune totul. Ori astfel de politicieni sub nicio formă nu doresc ca sute de mii de familii să fie independente energetic, pentru că, pe măsură ce bunăstarea creşte, oamenii îşi ridică capul din nevoi şi cântăresc raţional cu cine să voteze. Astfel de oameni nu votează politicieni anti-democratici. Interesul PSD şi PNL este, ca pe vremea găleţilor cu făină şi ulei, să-i ţină pe români ”în lipsuri”, ca să-i poată manipula în continuare. Conceptul găleţii electorale nu a dispărut, doar s-a metamorfozat.

Este de un tupeu extrem faptul că una dintre singurele două ţări din UE (România şi Slovacia) care au infringement pe hidroenergie se trezeşte să ceară bani publici europeni pentru noi proiecte hidroenergetice.

Am văzut cu toţii la ce au dus astfel de alocări, mai vechi. Comisia Europeană a descris cu lux de amănunte în 2015 cât de viciat este sistemul de aprobare a unor astfel de proiecte, hidroenergetice, în ”Scrisoarea de Punere în Întârziere”.

Dar apoi funcţionarilor europeni care au vrut să-şi facă datoria, să protejeze râurile, ecosistemele care au cea mai mare nevoie de protecţie, le-au închis gura politrucii de deasupra.

Virginijus Sinkevičius se plimbă prin Japonia, dându-i idei lui Iohannis, în loc să se ocupe cu protejarea râurilor europene.

În cei 8 ani trecuţi de la ”Scrisoarea de Punere în Întârziere” nu s-a schimbat nimic în bine. Sistemul este acelaşi, la fel de nociv, la fel de corupt. Chiar mai corupt, mai încrezător în impunitate. Deci este cert că noile aprobări vor fi la fel de abuzive ca cele care au declanşat atunci procedura de infringement. Aşadar se finanţează în continuare, din bani europeni, încălcarea legislaţiei europene, chiar la o altă magnitudine.

Au trecut peste doi ani de când Parlamentul European a cerut astfel, prin rezoluţia 2020/2613(RSP): ”49. invită statele membre să creeze cadre juridice prin care să se evite situaţiile în care entităţile care gestionează corpuri de apă sunt finanţate din activităţi care deteriorează starea chimică şi ecologică a acestora; invită statele membre să separe în mod clar entităţile responsabile de gestionarea apelor de cele responsabile de evaluarea stării corpurilor de apă;”

Deci a cerut, scurt şi concis, destructurarea grupării ”Administraţia Naţională Apele Române”. Prin finanţarea proiectelor ceauşiste, a căror persistenţă se datorează strict conflictului de interese din domeniul administrării apelor, doar se întăreşte şi mai mult acest vechi sistem nociv şi corupt, fondat pe conflictul de interese. Dacă apele în România ar fi administrate de o instituţie corespunzătoare, care nu se finanţează din distrugerea apelor, această instituţie nu ar manifesta niciun fel de tratament privilegiat faţă de Hidroelectrica, principalul vinovat pentru alterarea hidromorfologică a reţelei hidrografice. Atunci Hidroelectrica ar fi ştiut că nu are nicio şansă să obţină avize de gospodărirea apelor pentru noi hidrocentrale ceauşiste şi decretele lui Ceauşescu prin care acestea au fost aprobate ar fi fost considerate nişte acte desute, de muzeu. Nu ar fi pus presiune continuă pe politicieni să o ajute să încalce legislaţia comunitară de mediu.

Acest draft de capitol REPowerEU reprezintă o nouă declaraţie de dispreţ şi faţă de comunitatea intrenaţională, nu doar faţă de cetăţeni.

Am mai scris că Ordonanţa Ecocidelor (cea care foloseşte că pretext REPowerEU) a fost emisă chiar în timpul COP15, conferinţă prezentată de secretarul general al ONU ca o şansă să se oprească ”orgia distrugerii”.

Ei bine, draftul de capitol REPowerEU, care prevede 121 de milioane pentru distrugerea râurilor, deci pentru distrugerea apelor, a fost prezentat în 24 martie, chiar în timpul conferinţei ONU privind apa (22-24 martie). Conferinţă la care a fost lansată ”Provocarea Apelor Dulci” (Freshwater Challenge), prin care state din toate colţurile lumii se angajează să refacă, să renatureze 300 de mii de kilometri de cursuri de râuri.

Iată că sărim deja de la ecocid la grotesc. ”NewScientist” scrie că şi România s-a lăudat că participă la ”Freshwater Challenge”.

De când râurile se renaturează blocandu-le cursul cu bucăţi de beton? Nu ne ajungea moartea naturii, aveam nevoie şi de ipocrizie guvernamentală dusă până la grotesc?

Politica externă este una, iar cea internă cu totul alta. Am revenit la stilul din bancul cu canalul, Ceauşescu şi Lenuţa. Din aceste demersuri puse cap la cap înţelegem că guvernul, în ipoteza că ştie stânga ce face dreapta, vrea să distrugă complet sectoare naturale de râu, cu valoare inestimabilă, iar în paralel să renatureze râuri care au fost deja distruse. Este ca şi cum ai avea într-un muzeu lucrări ale unor pictori celebri şi le-ai da foc, lăudându-te în paralel că vei aduce nişte copii nereuşite ale unor lucrări ale altor pictori.

Vom vedea până la urmă şi un alt efect pervers. Chiar dacă Hidroelectrica nu aruncă banii proprii pe proiectele nerentabile, această insistenţă pentru distrugerea a noi sectoare de râu se va întoarece împotriva ei. Se observă deja că, după COP 15, Conferinţa ONU care a crescut conştientizarea privind problema biodiversităţii, firmele cu o amprentă mai mare asupra biodiversităţii şi-au pierdut din valoare.

Călin Dejeu este colaborator Epoch Times România. Opiniile din acest articol aparţin autorului.